Se îngroașă gluma! DNA se implică în scandalul Armata-Gigi Becali

Publicat: 22 iul. 2023, 19:00, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Se îngroașă gluma! DNA se implică în scandalul Armata-Gigi Becali

DNA a transmis faptul că a primit 131 de plângeri făcute de persoane fizice, în privința modului în care s-au desfășurat negocierile dintre FCSB și CSA Steaua pentru închirierea stadionului din Ghencea, anunță Fanatik.

„Pe rolul DNA – Secția de combatere a corupției a fost înregistrată o lucrare ce cuprinde, în acest moment, 131 de sesizări formulate de diverse persoane fizice, «pe subiectul închirierii stadionului Ghencea…».

Lucrarea respectivă se află în faza de examinare a sesizării (conform art. 294 din Codul de Procedură Penală), ce reprezintă o etapă prealabilă a declanșării procesului penal, care vizează regularitatea actului de sesizare, competența organului judiciar sau existența unor impedimente pentru urmărirea începerii penale în cauză”, a transmis DNA, potrivit sursei citate.

Când va juca FCSB pe Ghencea

Gigi Becali nu și-a pierdut speranța și susține că FCSB va evolua pe stadionul „Steaua”. Acesta spune că formația roș-albastră va reveni, în Ghencea, la meciul cu CFR Cluj, programat în etapa a 4-a din Superliga.

„Eu cred că primul meci, pe care o să-l jucăm (n.r. în Ghencea), este cel cu CFR Cluj. Nu mai au ce să facă, nu e vorba neapărat aici numai de ce face premierul, aici e vorba de presiunea oamenilor, ăia 148 care fac plângeri la DNA. Oamenii ăștia care stau la coadă. Asta e presiunea oamenilor. Am stadion, pot să cumpăr bilet online, prea de tot. Ca să fie mulțumită lumea, tu mă pui să stau la coadă pe căldură.

Cei mai dușmani ai mei înverșunați, nu mă supără, au fost de partea mea. Nu dau nume. Adică jurnaliști. Până și ăia, găseau un nod în papură, că Becali nu face bine. Acum până și ăia cei mai înverșunați au fost de partea mea”, a spus Gigi Becali, pentru sursa citată.

Premierul Marcel Ciolacu a intervenit

Ciolacu a declarat că bazele sportive sunt ale statului român şi că nu trebuie să fie împiedicaţi anumiţi sportivi să le utilizeze.

„Bazele sportive sunt ale statului român. Bazele sportive sunt pentru sport. Nu trebuie să ne implicăm, nu trebuie să ţinem cont de alte lucruri şi să nu lăsăm anumiţi sportivi să joace pe aceste baze care sunt ale statului român.

Cum şi eu în acest moment vremelnic sunt prim-ministru şi aceste baze se dau în administrare anumitor instituţii. Instituţiile respective trebuie să se ridice la nivelul aşteptării sportivilor.

Înţeleg foarte bine, se pot face şi concerte pe stadioane, dar atunci când nu există competiţii, atunci când nu există solicitări de la sportivi, atunci când nu se deteriorează gazonul înaintea unei competiţii….

De exemplu, am fost la Madrid şi am vizitat viitorul stadion, actualul, dar modernizat, împreună cu Sorin Grindeanu şi cu constructori. Nu am ajuns la acel nivel în care sunt 27 de etaje în pământ, se ridică teren pentru fiecare sport în parte: tenis, fotbal, baschet”, a afirmat Ciolacu

„Nu cunosc detalii, de aceea am crezut că este oportun să meargă Corpul de Control al primului ministru ca să vă pot răspunde aplicat la întrebări. (…) Cred că am fost suficient de clar. Domnul Covaliu, doamna Lipă se pot mândri cu medaliile pe care le au la gât.

Când tu nu ai nicio performanţă sportivă şi să te implici, să strici lucruri din ambiţii personale, vă anunţ că nu voi permite, nu domnului Talpan, nimănui cât timp sunt prim-ministru să facă acest lucru. Oamenii de sport au dreptul să vorbească”, a conchis premierul.