Se întrevede noua putere la nivel mondial. Liderul care a nominalizat-o

Publicat: 05 nov. 2021, 11:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Se întrevede noua putere la nivel mondial. Liderul care a nominalizat-o

”Echilibrul global al puterii este în schimbare întrucât China devine o putere militară mai mare şi mai solidă”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, fost premier al Norvegiei, într-o întâlnire cu premierul danez Mette Frederiksen.

Influenţa în creştere a Chinei perturbă echilibrul relaţiilor de putere la nivel mondial, după cum a susţinut secretarul general al NATO, în timpul unei deplasări la Copenhaga, potrivit dpa. ‘‘China se apropie de noi. O vedem în spaţiul cibernetic, o vedem în spaţiu, o vedem în Africa şi în Arctica. Şi vedem cum China încearcă să controleze infrastructura esenţială aici în Europa. Toate acestea au implicaţii asupra securităţii”, a adăugat el.

La punctul minim

În luna iunie, Alianţa Nord-Atlantică a adoptat o poziţie mai dură faţă de China, afirmând că atitudinea Beijingului reprezintă ”provocări sistemice pentru ordinea internaţională bazată pe reguli”. Adversarul tradiţional al alianţei militare transatlantice este Rusia, dar preşedintele american Joe Biden încearcă să convingă ceilalţi aliaţi să acorde o atenţie sporită Beijingului. Jens Stoltenberg a reiterat miercuri că relaţiile cu Moscova au ajuns într-un punct minim, adăugând că aceste raporturi nu au mai fost atât de dificile de la finalul Războiului Rece