Se redeschide Spitalul de Boli Infecţioase Constanța, cuprins de incendiu la începutul lunii octombrie

Primăria Constanţa a început primele lucrări pentru redeschiderea Spitalului de Boli Infecţioase, afectat de incendiu, intenţionând deschiderea unei părţi din unitatea medicală.

Spitalul de Boli Infecţioase a fost închis în urma incendiului de la începutul lunii octombrie.

Sunt făcute expertize pentru stabilirea unor măsuri care trebuie luate pentru deschiderea în siguranţă a unor activităţi din spital. Municipalitatea are în plan şi achiziţia unui spital modular.

Reprezentanţii Primăriei Constanţa au afirmat, miercuri, că în prima etapă se intenţionează deschiderea laboratorului, a farmaciei şi a  ambulatorului   

“La acest moment se efectuează expertize pentru releva măsurile ce trebuie luate pentru a deschide în siguranţă şi în etape activităţi din spital. În paralel se lucrează la ce este deja evident că trebuie făcut, şi anume degajare resturilor de la incendiu, desfacerea pereţi afectaţi, lucrări de refacere, zidărie, vopsire. Prima etapă înseamnă deschiderea laboratorului, farmaciei şi a ambulatoriului pentru HIV. Pe lângă lucrări este nevoie şi de avize de la autorităţi”, au precizat reprezentanţii Primăriei Constanţa pentru News.ro.  

Lucrările respective, realizate de municipalitate şi de voluntari din zona privată, vor fi încheiate până la sfârşitul acestui an, urmând să fie obţinute şi avizele necesare.  

Primăria Constanţa doreşte achiziţionarea unui spital modular, de 70 de locuri, iar acesta ar putea deveni funcţional la începutul anului viitor.  

De asemenea, municipalitatea are în plan şi închirierea unui spital privat acreditat COVID. 

Un puternic incendiu a izbucnit pe data de 1 octombrie, la secţia de ATI a Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, şapte pacienţi pierzându-şi viaţa. Toţi pacienţii au fost evacuaţi şi internaţi în unităţi medicale din judeţul Constanţa. Ulterior, alte cinci persoane transferate de la Spitalul de Boli Infecţioase şi-au pierdut viaţa. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole