Se vorbește tot mai mult de un război la granițele României. Statele NATO trimit deja militari și armament în Ucraina

Publicat: 25 ian. 2022, 19:44, de Puterea.ro, în POLITICĂ , ? cititori
Se vorbește tot mai mult de un război la granițele României. Statele NATO trimit deja militari și armament în Ucraina

SUA vrea să trimită 8.500 de militari în Europa. Deja a trimis un avion plin cu armament. Totodată, Olanda, Spania, Franța și toate țările NATO vor să trimită nave de război, avioane și muniție în Ucraina și în țările vecine.

Statele Unite au plasat până la 8.500 de militari în stare de alertă care ar putea fi dislocaţi în rândul trupelor NATO în cadrul crizei ucrainene, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, notează AFP. „Numărul trupelor pe care secretarul Apărării le-a plasat în stare de alertă ridicată este de până la 8.500 de persoane”, a declarat oficialul, subliniind că, „deocamdată, nu a fost luată nicio decizie cu privire la desfăşurare de forţe în afara Statelor Unite”.

Nivelul de alertă ridicată permite pregătirea trupelor pentru a fi gata de plecare în cinci zile, în loc de zece zile, a explicat purtătorul de cuvânt.

Aceste trupe, în mare parte trupe terestre şi unităţi de sprijin, vor opera în ţările NATO din Europa de Est, dar nu şi în Ucraina, a spus el.

„Le-am spus clar aliaţilor de pe flancul estic că suntem pregătiţi să le susţinem capacităţile în caz de nevoie”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Prezenţa militară rusă „a crescut”, a explicat oficialul american. Moscova continuă să adune trupe „la frontiera cu Ucraina şi în Belarus numărul (militarilor) este în creştere”.

Rusia este acuzată de occidentali că a desfăşurat zeci de mii de soldaţi la frontierele ucrainene în vederea unui atac, ceea ce ea dezminte, mai scrie AFP.

Ţările NATO au plasat forţe în aşteptare şi au trimis nave şi avioane de luptă

Ţările NATO au plasat forţe în aşteptare şi au trimis nave şi avioane de luptă pentru a întări apărarea în Europa de Est în faţa activităţilor militare ale Rusiei la graniţele Ucrainei, a anunţat luni Alianţa într-un comunicat, citat de France Presse.

„NATO va continua să ia toate măsurile necesare pentru a proteja şi apăra toţi aliaţii, inclusiv consolidând partea de est a Alianţei. Vom răspunde întotdeauna la orice deteriorare a mediului nostru de securitate, mai ales prin consolidarea apărării noastre colective”, a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

„Danemarca trimite o fregată în Marea Baltică şi se pregăteşte să desfăşoare patru avioane de luptă F-16 în Lituania pentru a sprijini misiunea de lungă durată a poliţiei aeriene a NATO în regiune”, se arată în comunicat.

„Spania trimite nave pentru a se alătura forţelor navale NATO şi intenţionează să trimită avioane de luptă în Bulgaria”, se adaugă în comunicat.

„Franţa s-a declarat pregătită să trimită trupe în România sub comandament NATO. Ţările de Jos trimit două avioane de luptă F-35 în Bulgaria din aprilie pentru a sprijini poliţia aeriană NATO din regiune şi pun în aşteptare o navă şi unităţi terestre pentru Forţa de reacţie a NATO”, detaliază comunicatul de presă.

„Statele Unite au indicat de asemenea că intenţionează să-şi sporească prezenţa militară în partea de est a Alianţei”, precizează NATO.

NATO: Cadana, Germania, SUA și Regatul Unit sunt pregătite pentru luptă

„De la anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia în 2014, NATO şi-a consolidat prezenţa în partea de est a alianţei, în special cu patru grupuri tactice de luptă multinaţionale în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia”, aminteşte NATO.

„Aceste unităţi, conduse respectiv de Regatul Unit, Canada, Germania şi Statele Unite, sunt multinaţionale şi pregătite pentru luptă”, asigură Alianţa, în comunicatul citat de Agerpres.

„Prezenţa lor indică clar că un atac împotriva unui Aliat va fi considerat un atac împotriva întregii Alianţe”, avertizează NATO. Nu existau forţe NATO în partea de est a Alianţei înainte de 2014, se aminteşte în comunicat.

Rusia acuză NATO și SUA de „exacerbarea” tensiunilor cu „isterie”

Kremlinul a acuzat luni NATO şi Statele Unite de „exacerbarea” tensiunilor cu „isterie” prin decizia de a desfăşura nave şi avioane de luptă în Europa de Est şi evacuarea de diplomaţi de la ambasada americană din Ucraina, pe fondul temerilor occidentale cu privire la un atac al Rusiei împotriva Ucrainei, relatează France Presse şi Reuters.

„Tensiunile sunt exacerbate de anunţurile şi acţiunile concrete ale Statelor Unite şi NATO”, a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov despre desfăşurarea de noi forţe ale Alianţei în Europa de Est, înainte de a aprecia de asemenea ca „foarte mare” riscul unei ofensive a Kievului împotriva separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.

Probabilitatea unui conflict militar în estul Ucrainei iniţiat de către partea ucraineană este mai mare ca niciodată, a subliniat acesta.

Cele două părţi se confruntă acolo din 2014 într-un conflict ce a făcut peste 13.000 de morţi, informează Agerpres.

Oficialul rus a denunţat o „isterie” în Europa, după ce în ultimele săptămâni s-au înmulţit anunţurile despre o presupusă iminentă invazie rusească a Ucrainei. Informaţiile venite din Occident sunt pline de „isterie” şi „minciuni”, a notat acesta.

La rândul său, Moscova cere garanţii pentru securitatea sa, inclusiv respingerea aderării Ucrainei la NATO, încheierea lărgirii Alianţei şi desfăşurărilor ei militare în Europa de Est. Aceste revendicări sunt inacceptabile pentru occidentali, aminteşte AFP, citat de Agerpres.