Secesiunea, subversiunea, terorismul şi înţelegerea secretă cu puteri străine, patru infracţiuni pasibile de închisoare pe viaţă. Unde se iau în considerare

Hong Kong-ul va introduce o serie de noi infracţiuni la „securitatea naţională”, a anunţat miercuri şefa executivului, Carrie Lam, cu ocazia primei sesiuni a Consiliului Legislativ rezervat „patrioţilor”.

Potrivit AFP, noua legislaţie, care va cuprinde circa 40 de infracţiuni, va completa legea draconică privind securitatea naţională impusă în iunie 2020 de către Beijing şi care a permis suprimarea oricărei disidenţe în acest teritoriu teoretic semi-autonom. Legislaţia vizează secesiunea, subversiunea, terorismul şi înţelegerea secretă cu puteri străine, patru infracţiuni pasibile de închisoare pe viaţă.

Şefa executivului a precizat că guvernul său va adopta o legislaţie în conformitatea cu Articolul 23 din Legea fundamentală, mini-Constituţia acestui teritoriu teoretic semi-autonom, care prevede că Hong Kong-ul legiferează în privinţa securităţii sale naţionale. „Procesul legislativ în legătură cu Articolul 23 face parte din obligaţiile constituţionale şi nu poate fi întârziat mult timp”, le-a spus ea deputaţilor.

Nu a fost precizat conţinutul acestor noi infracţiuni

Carrie Lam, care intenţionează să prezinte proiectul de lege până la sfârşitul lunii iunie, nu a precizat conţinutul acestor noi infracţiuni. Articolul 23 vizează „trădarea, secesiunea, răzvrătirea şi subversiunea”.
El vizează de asemenea să le interzică organizaţiilor politice străine să desfăşoare activităţi politice în Hong Kong şi organizaţiilor politice locale să aibă legături cu instanţe politice străine.

China şi-a impus legea privind securitatea naţională în iunie 2020 în Hong Kong după manifestaţii prodemocraţie masive şi deseori violente care au zguduit acestui teritoriu anul precedent. Scrisă într-un stil foarte vag, ea a făcut ilegală aproape orice formă de disidenţă şi a remodelat oraşul, considerat altădată un bastion al libertăţilor, după imaginea Chinei autoritare.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole