Secretarul de stat Florin Lixandru indeamnă părinții să sesizeze abuzurile privind încasarea burselor

Publicat: 26 sept. 2023, 11:00, de Teodora Dinu, în SOCIAL , ? cititori
Secretarul de stat Florin Lixandru indeamnă părinții să sesizeze abuzurile privind încasarea burselor

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, a precizat că este un abuz din partea școlilor să solicite părinților sau elevilor majori să își deschidă un cont la o anumită bancă pentru a primi bursa.

Lixandru a cerut părinților să semnaleze Ministerului situațiile unde se întâmplă astfel de cazuri, “și acolo unde vom avea astfel de semnale, vom lua legătura fie cu inspectoratele școlare de la nivelul județului respectiv sau direct cu unitatea de învățământ”, a declarat oficialul pentru TVRinfo.

“Da, într-adevăr, este mai comod pentru contabilitatea unității de învățământ să vireze banii de burse la aceeași bancă pentru că au convenții încheiate cu băncile pentru salarii, de exemplu. Dar, a solicita un cont bancar la o anumită bancă mi se pare un abuz din partea conducerii școlilor. Din punctul meu de vedere este un abuz și acest lucru ar trebui să fie semnalat, să ni se aducă la cunoștință”, spune secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru.

“Dacă vorbim de elevi minori, clar, bursa trebuie să se plătească într-un cont al părintelui, nicidecum al elevului, pentru că nici nu știu dacă băncile deschid contul pe numele elevilor minori, cel puțin sub 16 ani. Nu cred că pot deschide un cont bancar între 16 și 18 ani, din câte știu, sunt bănci care deschid conturi, dar pentru elevii minori, în mod normal, bursa trebuie să se plătească în contul părintelui. Și atunci este suficient un cont bancar al părintelui, care se comunică la secretariatul unității de învățământ și în care se va efectua plata”.

Lixandru: este un abuz dacă școala solicită un cont la o bancă anume!

În concluzie, părinții nu pot fi obligați să-și deschidă cont la banca x sau la banca y. Părintele, dacă dorește să încaseze bursa prin virament bancar, atunci este obligat să comunice școlii un cont la o bancă. Dacă nu, plata se va face cash.

Părinții sau reprezentanții legali ai elevilor pot sesiza cazurile în care școala cere să deschidă un cont bancar la o anumită bancă, pentru a vira banii de burse, la adresa de email: cabinet.sslif@edu.gov.ro.

Citește și: Iată ce trebuie să faci pentru a obține permis la 16 ani !