Secretele României: ritualuri și mistere pascale

În Noaptea Magică, atunci când întunericul se lasă peste dealurile și văile României, țara este cuprinsă de o atmosferă magică și misterioasă. Sub lumina lunii, poveștile vechi prind viață, iar ritualuri străvechi sunt puse în practică de către cei ce cunosc tainele vremurilor.

Descoperind tainele lumii subterane

În satele adânci ale Munților Apuseni, unde pădurile sunt dese și izvoarele curg limpezi, se spune că există intrări către lumi subterane. În această noapte sacră, localnicii se adună în taina pădurii, în locuri numai de ei știute. Aprind focuri și rostesc rugăciuni străvechi către strămoșii lor. Se spune că în astfel de locuri sacre, porțile către lumea de dincolo se deschid, iar spiritele ancestrale coboară printre cei vii, aducând binecuvântare și protecție.

Dansul Lunii și muzica stelelor

Într-o altă parte a țării, pe câmpurile vast însorite din zona Dobrogei, există un ritual cu totul aparte. Localnicii se adună într-un cerc mare, îmbrăcați în costume tradiționale strălucitoare. Apoi, încep să danseze, sub lumina argintie a Lunii. Ritmul tobelor bate puternic în inimile lor, iar pasiunea și bucuria capătă sens în fiecare mișcare. Se spune că acest dans, numit „Dansul Lunii„, este un tribut adus zeiței pământului și lunii, care veghează asupra fertilității și rodniciei pământului. Este un dans străvechi, fără muzică de acompaniament. Ritmul îl dau dansatorii, inspirați de propriile mișcări și de magia unei nopți unice.

În mitologia dacică, zeița Pământului era cunoscută sub numele de Bendis sau Zalmoxis. Bendis este o zeiță a fertilității și a Pământului în tradiția tracică și getică, fiind venerată pentru capacitatea ei de a hrăni și susține viața. Zalmoxis, pe de altă parte, era o divinitate complexă în credința dacică, fiind adesea asociat cu zeitatea Pământului și cu ciclurile naturii. Acesta era perceput ca un zeu al fertilității, al recoltelor bogate și al prosperității, fiind venerat în special pentru legătura sa strânsă cu lumea subterană și cu ciclurile vieții și morții.

În căutarea Miezului de Taină

În inima pădurilor seculare, există un grup de căutători de taine, cunoscuți sub numele de „Păstrătorii Miezului de Taină„. Acești înțelepți călători străbat țara în căutarea unui misterios obiect cunoscut sub numele de „Miezul de Taină„. Se spune că acest obiect, care strălucește ca o bijuterie în lumina lunii, are puteri magice neînchipuite și aduce noroc celor ce îl găsesc.Unii spun că îndeplinește o dorință. Una singură! În noaptea de Paște, Păstrătorii Miezului de Taină pătrund adânc în pădure, urmărind semnele străvechi lăsate de strămoși, sperând să găsească comorile ascunse ale trecutului. Ritualul căutării Miezului de Taină în noaptea Învierii este unul periculos. Se vorbește de păstrători care au dispărut. Fiindcă întâlnirea cu Miezul de Taină este o încercare pentru suflet, pentru tăria de caracter. Și foarte puțini trec peste tentația de a cere imposibilul.

Pelerinajul Luminii Sacre

În satele din nordul țării, tradiția pelerinajului luminii sacre este una venerată de-a lungul secolelor. Este, probabil, cea mai impresionantă manifestare a modului în care cei simpli dar înțelepți înțeleg să celebreze Noaptea Magică. În această noapte de sărbătoare, localnicii se adună la biserici și mănăstiri, purtând lumânări aprinse, simbol al Învierii și al luminii divine. Într-o procesiune solemnă, ei străbat drumurile înguste și dealurile împădurite, rugându-se pentru iertare, pace și armonie în lumea lor. Râuri spectaculoase de lumină se adună într-un fluviu puternic de credință și strălucire, care străbate maiestuos distanța uluitoare dintre vremelnic și peren, dintre păcat și iertare, dintre Darabani și Gherțu Mic. Pelerinajul durează fix 40 de zile. Odată ajunși în satul sătmărean, se dezlănțuie Festivalul Gherțoilor. Da, de aici vine termenul, foarte des utilizat peiorativ. E ospăț acolo. E praznic năpraznic. Vânat la proțap, ca-n vremurile de demult. E noian de muzică. Muzică uitată, cântată la instrumente străvechi – dambulina cu două corzi, strafaletul de umăr, derbelecul, sparga cu troanje – muzichie de amăgire și ponos sentimental, muzica unor vremuri duse, apuse.

Dambulina cu două corzi

Dambulina este un instrument străvechi cu două coarde, confecționat din lemn de stejar sau tei. Corpul său are o formă alungită și curbă, iar gâtul este prevăzut cu două coarde dintr-un material textil sau din esență de coji de nucă. Sunetul produs de dambulină este profund și misterios, amintind de vechile povești și tradiții românești.

Strafaletul de umăr

Strafaletul de umăr este un instrument de suflat și percuție, alcătuit dintr-un tub lung de lemn, cu găuri de diferite dimensiuni și poziții. Instrumentistul îl ține pe umăr și îl umflă cu putere, producând sunete puternice și vibrante. În timpul ceremoniilor și festivităților populare, strafaletul de umăr este folosit pentru a marca momentele importante și pentru a încuraja participanții să danseze și să se distreze.

Derbelecul

Derbelecul este un instrument de coarde cu o sonoritate dulce și melodioasă, asemănătoare cu cea a viorii. Construit din lemn de molid sau fag, derbelecul are un corp mic și un gât lung, pe care sunt montate patru coarde din sârmă de cupru. Artistul folosește un arcuș special, cu fire de coamă de licornă, pentru a produce sunetele și pentru a crea melodii pline de farmec și emoție. Derbelecul este adesea folosit în acompaniamentul cântecelor populare și al dansurilor tradiționale.

Sparga cu troanje

Sparga cu troanje este un instrument de percuție, alcătuit dintr-o bucată de lemn sau os în formă de băț, prevăzută cu numeroase troanje sau găuri mici. Pentru a produce sunete, percuționistul lovește sparga cu mâna sau cu un alt obiect dur, provocând rezonanța și vibrațiile materialului. Sunetele produse de sparga cu troanje sunt ritmice și hipnotice, fiind folosite în cadrul dansurilor tradiționale și al ceremoniilor de aducere a recoltei. Nimeni nu a reușit să afle din ce os anume se face o spargă adevărată.

Și dansuri, dansuri nebune

La Festival se cântă. Se dansează. Se dansează, uneori, despuiat. Se dansează ghiolbănelul, buleandra de șase, cocârjelul mixt și, bineînțeles, muiereasca de la Bobâlna.

Ghiolbănelul

Ghiolbănelul este un dans străvechi cu origini în satele din Muntenia și Moldova. Este un dans energic și plin de viață, în care dansatorii se mișcă într-un ritm alert și sincronizat. Mișcările sunt caracterizate de sărituri în sus și în jos, însoțite de gesturi ample ale brațelor și picioarelor. Ghiolbănelul este adesea asociat cu bucuria și entuziasmul, fiind interpretat în special cu ocazia sărbătorilor și festivalurilor populare.

Buleandra de Șase

Buleandra de Șase este un dans tradițional românesc cu o coregrafie complexă și captivantă. Este numit astfel datorită mișcărilor fluide și rotative ale dansatorilor, care creează impresia unor bulgări de zăpadă rotindu-se în timpul unei furtuni de iarnă. Dansul implică o serie de pași și figuri dificile de coregrafie, care necesită o coordonare precisă și o tehnică impecabilă. Buleandra de Șase este adesea interpretată în cadrul festivalurilor de iarnă și al reprezentațiilor folclorice. Există și Buleandra de Doisprezece dar nu a mai fost văzută de sute de ani, fiind un dans extrem de pretențios.

Cocârjelul Mixt

Cocârjelul Mixt este un dans tradițional specific regiunii Olteniei, cunoscut pentru mișcările sale vesele și expresive. Dansul îmbină elemente de dans în linie și în cerc, precum și figuri de dans în perechi. Caracterizat prin sugestii pasionale îndrăznețe și ritmuri foarte rapide, Cocârjelul Mixt este adesea acompaniat de muzică instrumentală și cântece populare a capella. Dansatorii se mișcă într-o armonie perfectă, transmițând energia și bucuria dansului celor din jur. Se dansează despuiat și asta declanșează, adesea, orgii populare de sorginte păgână.

Muiereasca de la Bobâlna

Muiereasca de la Bobâlna este un dans străvechi originar din zonele rurale ale Transilvaniei. Inițial, se pare că era un dans al tristeții fetelor nemăritate că bărbații pleacă la război. Este un dans lent și grațios, în care dansatoarele se mișcă într-un ritm tandru și delicat. Mișcările sunt caracterizate de pași mărunți și fluizi, însoțiți de gesturi elegante ale mâinilor și picioarelor. Dansul Muiereasca de la Bobâlna este adesea interpretat în cadrul ceremoniilor de nuntă și al altor evenimente festive, ca o expresie a dragostei și frumuseții tradițiilor românești. Fetele ce se prind în acest dans cuceritor trebuie neapărat să fie neatinse de pofte trupești, de aceea vârsta la care pot dansa Muiereasca este între 6 și 18 ani.

Ritualul Tolănitului: comuniunea cu natura și reînnoirea spiritului

În vechile sate de pe meleagurile Moldovei și Munteniei, tradiția tolănitului este una veche de secole. În noaptea de Înviere, locuitorii se adună în jurul focurilor aprinse, pregătind tolănele, adică niște coșuri țesute din fibră de răchită. În interiorul acestor tolănele, fiecare familie adaugă obiecte și alimente speciale, simboluri ale fertilității și bogăției: ouă înroșite, pâine coaptă în formă de pui, verdețuri proaspete și vin de casă. Odată umplute, tolănelele devin tolănițe.

După ce lăcașul de cult este luminat și înmiresmat cu tămâie, întreaga comunitate se adună în jurul preotului, care ține în mână o cruce împodobită cu flori de primăvară. În timpul slujbei, preotul binecuvântează fiecare tolăniță, cerându-i Maicii Domnului să protejeze recoltele și să aducă rodnicie pământului.

După încheierea slujbei, fiecare familie își culege tolănița binecuvântată și o duce acasă, unde o pune în grădină sau pe câmp, ca simbol al bunei primiri a primăverii și a noii vieți.

Ritualul Mermelitului: înfruntarea frigului și a spiritelor malefice

În vechile sate transilvănene, tradiția mermelitului este una încărcată de mister și magie. În seara de Paști, când întunericul se lasă peste dealuri și păduri, locuitorii ies în curtea bisericilor, purtând torțe și lumânări aprinse.

În centrul curții bisericii, un foc mare este aprins, simbol al luptei împotriva frigului și a spiritelor malefice. În jurul focului, oamenii dansează în ritmuri străvechi, rostind incantații și rugăciuni pentru protecție și noroc.

În timp ce focul arde, preotul împarte pâine și vin binecuvântate, simboluri ale trupului și sângelui lui Hristos, și stropește credincioșii cu agheasmă, pentru a-i feri de necazuri și boli.

La sfârșitul ceremoniei, oamenii se îmbrățișează și se sărută, schimbă numere de telefon și identități de social media. Totul, în semn de pace și armonie. Apoi, cu sufletele încărcate de bucurie și speranță, se întorc acasă, pregătiți să întâmpine cu încredere noul an și toate provocările ce vor veni. Și de-abia atunci se pun pe mermelit.

(Aici poate e bine să precizăm că, în unele cazuri, termenul poate avea o conotație negativă, sugerând o acțiune ineficientă sau haotică. De exemplu, „Șoferii conducând zeci de ore în continuu, mermelesc foile de parcurs, punând în pericol siguranța traficului.” Astfel, „mermeleală” poate desemna o activitate superficială sau făcută în grabă, care poate avea consecințe negative sau care nu este realizată cu atenția și dedicarea necesare.) Dar, în context, nu poate fi vorba despre superficialitate. Poporul român nu este capabil de așa ceva.

Ritualul unsului pe corp cu sânge de miel: vindecare și purificare

În unele sate din Bucovina și Oltenia, există un ritual vechi și puternic, numit unsul pe corp cu sânge de miel. În noaptea de Înviere, după ce lumina sfântă a luminii pascale este adusă în biserică, credincioșii se adună în curtea acesteia, purtând cu ei miei sacrificați în scopul purificării și vindecării.

Preotul binecuvântează mieii și, cu mâna sa, unge pe fiecare credincios cu sângele lor, în semn de curăție și iertare. Se spune că acest gest aduce sănătate, fericire și protecție împotriva farmecelor și a relelor.

După încheierea ritualului, credincioșii se întorc acasă, purtând cu ei lumina sfântă și binecuvântarea preotului. În această noapte sacră, întreaga țară vibrează de emoție și speranță, iar tradițiile vechi ne amintesc că suntem legați de divin și de tainele universului.

Tainele neînțelese ale Paștelui

Trăind, sau nu, aceste momente și descoperind secretele vechi ale Paștelui în România, ne dăm seama că adevărata magie nu se găsește doar în povestiri și legende, ci în inimile noastre și în legătura noastră cu natura și cu tradițiile strămoșești. Aceste ritualuri misterioase sunt o parte esențială a moștenirii noastre culturale și ne îndeamnă să privim dincolo de aparențe, către tainele neînțelese ale universului.

Astfel, în noaptea sfântă a Învierii, când lumina și întunericul se întâlnesc într-un dans etern, să ne încredem în puterea tradițiilor și să sărbătorim, cu respect și recunoștință, ritualurile și misterele Paștelui în România.