Sectorul economic cel mai puțin afectat de pandemie

Publicat: 30 sept. 2020, 08:00, de Mădălina Bălăceanu, în ECONOMIE , ? cititori
Sectorul economic cel mai puțin afectat de pandemie
Euro

Piața materialelor de construcții din România a crescut, în medie, în ultimii ani, cu aproximativ 9% pe an, până la o valoare de circa 4 miliarde euro, atinsă în 2019, conform unui studiu de specialitate realizat de compania de consultanță Roland Berger.

Mai exact, impactul pandemiei de coronavirus asupra sectorului materialelor de construcții a fost mai redus decât în majoritatea celorlalte domenii ale economiei cu o evoluţie similară sau în uşoară scădere în trimestrul II din 2020, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019 (minus 5%-10%, în funcţie de segmentul de piaţă).

Conform sursei citate, pe segmentul de clădiri noi, în special pe cel comercial (birouri, hale, spaţii comerciale), există probabilă o încetinire a proiectelor, iar segmentul de clădiri rezidenţiale depinde de eventuale programe de stimulare sau de sprijin din partea autorităţilor, cum ar fi programe de reabilitare termică, structurală, de creditare/subvenţionare etc.

Per ansamblu, pe durata trimestrului 2 din 2020, pe fondul pandemic, sectorul construcţiilor din România a intrat pe un trend uşor descendent.

„Perspectiva de finanţare a scăzut semnificativ, cu scăderi importante din zona finanţării private şi finanţării cu fonduri naţionale, doar indicatorii care reflectă finanţarea cu fonduri europene aflându-se în uşoară creştere. Pe segmentul de producţie şi comerţ de materiale de construcţie, evoluţia a fost în stagnare faţă de barometrul anterior, cu scăderea abruptă a fluxului comercial compensată de indicatori uşor pozitivi la nivelul producătorilor locali de materiale. Pe segmentul activităţii de construcţii, nivelul barometrului e în scădere, cu indicatorii care reflectă nivelul de încredere şi piaţa muncii în scădere semnificativă. Segmentul care reflectă evoluţia indicatorilor de piaţă are un nivel în uşoară creştere, pe fondul continuării lucrărilor, atât în segmentul de infrastructură, cât şi în cel de clădiri”, se arată în raportul Roland Berger.

Studiul Roland Berger a fost derulat în perioada martie – august 2020 în sectorul producătorilor de materiale de construcţie din România. Scopul cercetării a fost, pe de o parte, de a identifica şi evalua pârghiile de creştere ale companiilor din sector în ultimii 3 – 5 ani şi de a evalua impactul acestora asupra strategiilor de dezvoltare, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Barometrul construcţiilor este realizat periodic, de două ori pe an, şi cuprinde patru dimensiuni de analiză: dimensiunea de finanţare, dimensiunea de producţie şi flux comercial de materiale de construcţie, activitatea de construcţii şi dimensiunea cererii de piaţă.

Prima ediţie a cercetării a vizat evoluţia sectorului în trimestrul I din 2019, indicând o evoluţie pozitivă, fără impact vizibil al pandemiei în majoritatea indicatorilor analizaţi. De asemenea, a doua ediţie a barometrului, finalizată în luna septembrie a acestui an, a surprins evoluţia din sector în al doilea trimestru şi a acoperit astfel efectele contextului pandemic.