Semnalul experimentului Bell pentru nonvaloarea care stăpânește lumea

Publicat: 13 iun. 2022, 15:30, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Semnalul experimentului Bell pentru nonvaloarea care stăpânește lumea

Mircea Cărtărescu spunea că ”Trăim într-o lume în care, când eşti prosper şi bine hrănit, poţi avea sentimentul că totul e relativ, că toate valorile sunt consensuale şi negociabile”, iar ”valori umane ca mila, suferința, credința, dragostea chiar, nu sunt altceva decât patetisme ieftine sau clişee culturale de mult uzate”.

Practic, în goana zilnică după senzațional, nu mai putem, și nici nu mai avem timp, să discernem între un om valoros, dar discret, și un neica nimeni, dar zgomotos și plin de el. O poveste de acum 15 ani sugerează cel mai bine faptul că suntem permanent în era ignoranței și nu ne dăm seama că permanent trec pe lângă noi oameni de mare valoare.

Într-o zi friguroasă de iarnă, mai exact, pe 12 ianuarie 2007, Washington Post a organizat ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor. Astfel, în stația de metrou L’enfant Plaza din Washington a avut loc un concert inedit, unde un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute.

În timpul acesta aproximativ 2.000 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu. După vreo trei minute un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.

4 minute mai târziu: violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească. 6 minute: Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron. 10 minute: Un copil de 3 ani se opreşte în fața muzicianului, dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist, dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când.

Lucrul ăsta se repetă cu mai mulţi copii, iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor. 45 minute: Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani. Omul a colectat în total 32 de dolari.

După o oră: El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat… Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la 3,5 milioane de dolari. Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston unde un bilet a costat, în medie, cam 100 de dolari.

Povestea acesta este incredibilă, iar concluzia celor de la Washington Post după acest concert experiment ar trebui să ne dea de gândit: Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzica scrisă vreodată pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?

Practic, acest experiment ne-a demonstrat că nonvaloarea stăpânește astăzi lumea, iar de cele mai multe ori banii mutilează valoarea umană! Astfel, spus valorile umane, toate, au limite, dar e greu să stabilească cineva care sunt ele.