Senatul francez a respins proiectul legislativ privind vaccinarea Covid obligatorie (VIDEO)

Publicat: 15 oct. 2021, 05:00, de Eliza Popa, în Internațional
Senatul francez a respins proiectul legislativ privind vaccinarea Covid obligatorie (VIDEO)
Vaccin

Vaccinarea Covid obligatorie pentru toți a fost respinsă de Senatul republicii Franceze. Propunerea de lege introdusă de grupul socialiștilor a fost respinsă de camera superioară a Parlamentului francez cu 262 de voturi contra și 64 de voturi pentru, potrivit France Soir. 

Examinat în primă lectură, textul legislativ – care fusese deja respins în comisia de specialitate – intenționa să adauge obligația vaccinării Covid la cele deja existente cu seruri clasice (anti-difterie, anti-tetanos, etc.). Patrick Kanner, președintele grupului socialiștilor, a prezentat obligativitatea vaccinării Covid universale ca pe o măsură de „claritate” și „transparență” care să vizeze atingerea „imunității colective”.

De partea cealaltă, raportorul Bernard Jomier a evidențiat limitele pașaportului sanitar, a cărei posibilă prelungire până pe 31 iulie 2022 a fost decisă mai devreme de către Consiliul de Miniștri, însă va trebui votată săptămâna viitoare în Parlament. Acesta a fost implementat în august la inițiativa lui Emmanuel Macron pentru a condiționa de vaccinare accesul la majoritatea locurilor și serviciilor publice, inclusiv a celor de transport în comun pe distanțe lungi. Prin introducerea pașapoartelor sanitare au fost, oricum, obligate la vaccinarea Covid mai multe categorii profesionale, printre care lucrătorii medicali, profesorii, îngrijitorii din centrele sociale și alți angajați de stat care lucrează cu publicul.

Senatoarea Laurence Muller-Bronn, reprezentanta departamentului Bas-Rhin (din partea formațiunii LR – Les Républicains), și-a explicat votul împotriva acestei propuneri legislative, la tribuna senatului: „Este de datoria noastră, în calitate de aleși ai Republicii, reprezentanți ai francezilor, ai tuturor francezilor, să restabilim dreptul comun și libertățile publice, deoarece încrederea lor este în joc. Mai bine să facem o evaluare rațională, ieșind din doctrina vaccinării totale, decât să guvernăm prin intermediul fricii și al controlului”.