La Huchette 20.000 de show-uri absurde și contagioase Eugene Ionescu

Théâtre de la Huchette, unul dintre cele mai mici și mai iubite teatre din Paris, în inima vibrantului Cartier Latin, sărbătorește un moment remarcabil în această săptămână: cea de-a 20.000-a reprezentație a operelor genialului dramaturg Eugène Ionesco, „Cântăreața cheală” și „Lecția„. 20.000 de show-uri absurde și contagioase!

Fiecare dintre cele două piese remarcabile ale maestrului absurdului va fi jucată de două ori în cadrul acestui eveniment extraordinar. „La Cantatrice chauve” (Cântăreața chelă), care a avut premiera la 11 mai 1950 la Théâtre des Noctambules, va fi pusă în scenă la orele 15:30 și 19:00, sub îndrumarea regizorală a lui Nicolas Bataille, în acest spațiu devenit legendar pentru capacitatea sa de a transforma personajele în „oricine și orice„, așa cum susținea însuși dramaturgul. În ceea ce privește „La Leçon” (Lecția), regizată de Marcel Cuvelier, care a avut premiera în februarie 1951 la Théâtre de Poche-Montparnasse, aceasta va fi pusă în scenă la orele 16:30 și 20:00.

Se joacă de 67 de ani!

Cele două piese au fost readuse pe scena Théâtre de la Huchette la 16 februarie 1957 și au devenit adevărate opere clasice de-a lungul anilor, rezistând trecerii timpului și captivând inimile spectatorilor. „Ionesco ar fi fost încântat de această longevitate„, spune cu entuziasm Franck Desmedt. „Este un record mondial de reprezentații neîntrerupte în același loc. Este o aventură umană. Am inventat un teatru care durează, iar asta înseamnă să știm să ne reînnoim. Textele și punerea în scenă nu se schimbă, spre deosebire de actori, care se schimbă. Și totuși, la început, obiectivul era departe de a fi câștigat. Aceste piese contestau codurile vremii„, explică directorul teatrului.

De-a lungul anilor, piesele au atras atât iubirea ferventă a unora, cât și critici din partea altora, dar au fost întotdeauna cele care au provocat reacții puternice. Inițial, actorii le-au abordat cu un ton comic, dar fără succes. Apoi, au adoptat o abordare mai serioasă, iar umorul absurd și devastator pe care l-au creat a fost cheia succesului lor.

„Cântăreața chelă” și „Lecția” continuă să atragă un public divers, din toate categoriile de vârstă, inclusiv actori în devenire. „Tinerii care le-au studiat la școală se întâlnesc cu actori mai în vârstă care le cunosc deja„, adaugă Franck Desmedt.

Publicul Théâtre de la Huchette vine din întreaga lume, din Asia până în Statele Unite și din Europa de Est, incluzând aici și România, țara natală a lui Ionesco. O treime din public este format din elevi, iar în fiecare miercuri piesele sunt supratitrate în limba engleză. În timpul Jocurilor Olimpice, supratitrarea în limba engleză va fi disponibilă în fiecare zi, pentru a întâmpina și a încânta publicul internațional ce sosește în capitala Franței.

Cu o istorie impresionantă și un impact cultural profund, Théâtre de la Huchette rămâne un pilon al scenei teatrale pariziene și un tribut adus geniului lui Eugène Ionesco, care continuă să inspire și să captiveze spectatori din întreaga lume.

Maestrul absurdului

Eugène Ionesco este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului XX, cu contribuții semnificative la mișcarea teatrului absurd. Născut în România în 1909, Ionesco și-a petrecut mare parte din viață în Franța, unde a devenit cunoscut pentru operele sale inovatoare și provocatoare. Lucrările sale, cum ar fi „La Cantatrice chauve” și „La Leçon„, sunt adesea caracterizate prin utilizarea unui umor absurd și neliniar pentru a submina convențiile sociale și lingvistice. Ionesco a explorat adesea teme precum absurdul vieții umane, lipsa de sens a existenței și alienarea individuală într-o lume modernă lipsită de coerență. Prin stilul său distinctiv și experimentele sale dramatice, Ionesco a influențat profund teatrul modern și a adus o contribuție inestimabilă la dezvoltarea formelor teatrale nonconformiste.

Unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale includ:

„Rinocerii” (1959) – Această piesă este considerată una dintre cele mai importante lucrări ale lui Ionesco și este o parabolă despre ascensiunea fascismului și a conformismului social.

„Scaunele” (1952) – O meditație despre singurătate și lipsa de comunicare în lumea modernă, „Les Chaises” prezintă un cuplu în vârstă care își pregătește casa pentru o adunare misterioasă.

„Regele moare” (1962) – Această piesă explorează tema morții și a puterii într-un mod absurd și filozofic, urmărind povestea unui rege care se confruntă cu propria sa mortalitate.

Toate acestea au avut parte de puneri în scenă memorabile, în regia unor nume consacrate cum sunt Lucian Pintilie, Liviu Ciulei sau Mihai Măniuțiu. Sunt, însă, și mulți regizori tineri care se aventurează în lumea absurdului ionescian. Fiindcă Ionesco fascinează mereu. Iar lumea în care trăim îl face mai actual decât oricând.