Serviciul Copernicus de monitorizare a atmosferei a emis o avertizare pentru niveluri ridicate de ozon

Publicat: 20 iul. 2022, 09:30, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Serviciul Copernicus de monitorizare a atmosferei a emis o avertizare pentru niveluri ridicate de ozon
Sursa foto: Pixabay.com

Valorile ozonului au ajuns la niveluri periculoase pentru sănătate în nord-vestul Europei ca urmare a valului de caniculă actual, a avertizat Serviciul Copernicus al Uniunii Europene pentru monitorizarea atmosferei (CAMS), informează DPA.

”La mijlocul lui iulie, valorile maxime zilnice ale ozonului de la suprafaţă, care ajung la cele mai ridicate valori la mijlocul zilei, au atins niveluri nocive în Portugalia, Spania şi Italia, unde în anumite locuri a fost măsurat un exces de 200 de micrograme pe metru cub”, a precizat CAMS.

Deşi situaţia se va remedia cel mai probabil, nivelurile sunt aşteptate să crească peste 120 de micrograme pe metru cub în zone din nordul şi vestul Europei începând din 18 iulie ca urmare a valului de caniculă şi să atingă valori maxime pe 20 iulie, după care valorile vor scădea, a mai precizat serviciul european.

”Ozonul prezent la suprafaţa pământului este un agent poluant important, care poate afecta sănătatea umană, agricultura şi chiar ecosistemele, oamenii şi mediul per ansamblu”, a precizat CAMS.

”Impactul potenţial al poluării foarte ridicate cu ozon asupra sănătăţii umane poate fi considerabil atât din punct de vedere respirator, cât şi cardiovascular. Valori mai ridicate pot duce la simptome precum dureri în gât, tuse, dureri de cap şi un risc crescut de crize de astm”, a adăugat Mark Parrington, cercetător principal în cadrul CAMS.

Organizaţia Clean Air Alliance estimează că poluarea cu ozon duce la circa un milion de decese suplimentare în fiecare an, a mai precizat CAMS.

CAMS a precizat totodată că valul de caniculă din Europa a exacerbat scara şi intensitatea incendiilor de vegetaţie care fac ravagii în prezent în sudul Europei, în special în sud-vestul Franţei, Spaniei şi Portugaliei.