Sfânta Parascheva – Program complet Pelerinaj

Publicat: 10 oct. 2022, 23:00, de Eliza Popa, în SOCIAL , ? cititori
Sfânta Parascheva - Program complet Pelerinaj

Sfânta Parascheva are parte de pelerinajul anual, care a început sâmbătă, 8 octombrie. 

Atât până pe 14 octombrie – când se marchează sărbătoarea Sfintei Parascheva, cât și imediat după sărbătoare, sunt de urmat anumiți pași. Iată Sfânta Parascheva – Program complet Pelerinaj.

În data de 14 octombrie 2022, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate , slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii. Urmăriți aici, mai jos, Sfânta Parascheva – Program complet Pelerinaj.

Sfânta Parascheva – Program Pelerinaj

Sfânta Parascheva – Program Pelerinaj

Program Pelerinaj – Marți, 11 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile, Utrenia, Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 18.00 – Prezentarea volumului de Canoane închinate Sfintei Cuvioase Parascheva, publicat de Editura Doxologia. Prezintă pr. prof. dr. Dragoș Bahrim și lect. dr. Adrian Sârbu. Canoanele din volum vor fi interpretate de Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași, dirijor arhid. prof. Mihai Ursache. Evenimentul are loc la Librăria „Doxologia”

Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Sfânta Parascheva – Program Pelerinaj

Program Pelerinaj – Miercuri, 12 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile şi Sfânta Liturghie, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei

Program pelerinaj – joi, 13 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Ora 19.00 – Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană)

Orele 21.00-00.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfintei Cuvioase Parascheva, unită cu a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Orele 0.00-2.00 – Sfânta Liturghie arhierească

Sfânta Parascheva – Program Pelerinaj

Program Pelerinaj – vineri, 14 octombrie 2022

Orele 7.00-9.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare

Orele 9.00-12.30 – Sfânta Liturghie arhierească

(pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt)

Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv

Sfânta Parascheva – Program Pelerinaj

Sfânta Parascheva – Program Pelerinaj – sâmbătă, 15 octombrie 2022

Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească; Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 16.00-18.30 – Ceasul 9, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Parascheva – Program Pelerinaj – duminică, 16 octombrie 2022

Orele 6.30-12.00 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Orele 15.30-18.00 – Ceasul 9, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului şi Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva