Sfârșit tragic pentru un tânăr de 20 de ani din Cluj. A murit strivit de malul de pământ

Publicat: 26 oct. 2022, 18:50, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Sfârșit tragic pentru un tânăr de 20 de ani din Cluj. A murit strivit de malul de pământ

Echipajele de pompieri și cele ale SMURD s-au chinuit aproape 2 ore pentru a-l salva pe tânărul de 20 de ani peste care au căzut trei metri de pământ. Echipele de salvare l-au scos pe adolescent fără suflare. 

”Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej şi a Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această după-amiază pentru a scoate un bărbat de sub un mal surpat de pământ în localitatea Sic”, a transmis, mierdcuri, ISU Cluj-Napoca.

La faţa locului au fost trimise o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială cu container multirisc şi două ambulanţe SMURD.

De asemenea, elicopterul SMURD din Punctul de Operare Aeromedicală Jibou a fost dislocat la locul intervenţiei.

”După mai bine de două ore de eforturi susţinute, pompierii au reuşit să scoată bărbatul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, de la o adâncime de aproximativ 3m. Acesta prezenta semne incompatibile cu viaţa, fără posibilitatea de a fi aplicate manevre de resuscitare”, a mai transmis sursa citată.