SFIDARE! Iohannis lipsește de la ședința solemnă consacrată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituției în vigoare

Publicat: 06 dec. 2021, 13:20, de Narcis Popescu, în POLITICĂ , ? cititori
SFIDARE! Iohannis lipsește de la ședința solemnă consacrată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituției în vigoare

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, de la ora 13,00, într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă. De la eveniment lipsește președintele Iohannis.

Potrivit unui memorandum aprobat de conducerea Parlamentului, la ședința solemnă de la Parlament erau invitați să ia cuvântul preşedintele României, premierul şi preşedintele Curţii Constituţionale. Reamintim că președintele Klaus Iohannis nu a participat nici la şedinţa solemnă de 1 Decembrie din Parlament.

Parlamentul s-a reunit și pe 24 noiembrie într-o ședință solemnă consacrată sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Președintele Klaus Iohannis și premierul interimar Florin Cîțu nu au participat la ședința solemnă – o premieră în istoria recentă. La ședința de astăzi, președintele Senatului a participat, ținând și un discurs în debutul ședinței.