Siegfried Mureșan speră ca alegerile să confirme că partidele antieuropene sunt minoritare în România

Publicat: 28 feb. 2024, 12:11, de Filon Stan, în POLITICĂ , ? cititori
Siegfried Mureșan speră ca alegerile să confirme că partidele antieuropene sunt minoritare în România
Siegfried Muresan

Siegfried Mureșan speră că alegerile de anul acesta să arate clar că partidele antieuropene sunt minoritare în România. Europarlamentarul a vorbit și despre ce rezultate așteaptă de la scrutinuri.

„Obiectivul nostru este ca lista comună PSD-PNL să obţină cel puţin jumătate plus unu din numărul de mandate ce îi revin României, pentru a arăta clar la nivel european că ţara noastră rămâne pe direcţia proeuropeană şi că partidele antieuropene sunt clar minoritare în România, aşa cum sunt minoritare şi la nivel european”, a afirmat eurodeputatul Siegfried Mureşan.

Siegfried Mureșan speră ca alegerile să arate că partidele antieuropene sunt minoritare în România

Cât despre alianțe de tipul celei dintre PSD și PNL, care vor candida pe liste comune la europarlamentare, spune că s-au mai întâmplat și în alte state din Europa. Ca exemplu, europarlamentarul a venit cu cel din Polonia, unde ”toate forţele europene s-au unit pentru a lupta cu partidul antieuropean care a atacat statul de drept”.

Siegfried Mureșan a vorbit și despre congresul Partidului Popular European, care va avea loc săptămâna viitoare la Bucureşti și de ce a fost aleasă capitala României.

„Cel de-al doilea motiv este faptul că România a acţionat în deplin spirit european în ultimii ani, atât în timpul pandemiei generate de coronavirus, cât şi de la începutul invaziei forţelor armate ruse în Ucraina. România a crezut mereu în soluţii europene, nu am luat măsuri unilaterale, nici chiar în situaţii dificile. Am dovedit că gândim în spirit european şi cred că acest congres va fi o oportunitate bună pentru a arăta că România crede în Europa, dar şi că Europa crede în România”, a subliniat vicepreşedintele grupului PPE.

Mureşan a ţinut să remarce că, prin venirea într-un stat membru din Europa Centrală şi de Est, Partidul Popular European îşi arată susţinerea şi solidaritatea faţă de toate statele din Europa Centrală şi de Est, care au întins o mână de ajutor Ucrainei.

Chiar la Congresul PPE de la Bucureşti va fi oficializată candidatura Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene.