Silviu Creţu, vicepreşedinte al CJ Suceava, reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Silviu-Cristinel Creţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, a fost reţinut de procurorii anticorupţie, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 40.000 de euro mită de la un om de afaceri.





”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore începând cu data de 4 aprilie a inculpatului Silviu-Cristinel Creţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, se arată într-un comunicat al DNA.

Acesta va fi prezentat în cursul zilei de marţi Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la începutul lunii decembrie 2020, Silviu-Cristinel Creţu ar fi acceptat şi primit, de la administratorul unei societăţi comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Judeţean Suceava cu atribuţii de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituţie cu firma administratorului să decurgă în bune condiţii, iar plăţile să fie făcute la timp.

Ulterior, spun anchetatorii, în perioada 16 – 29 martie 2022, Creţu, în legătură cu un alt contract de întreţinere a drumurilor judeţene pentru care avea atribuţii de verificare, i-ar fi pretins aceluiaşi om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfăşurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Judeţean Suceava.

„În acest context, luni, suspectul Silviu-Cristinel Creţu ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită, suma de 40.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava”, preciza DNA.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...