Simona Bălănescu și Rareș Dragomir divorțează după 10 ani de căsnicie

Publicat: 09 aug. 2023, 11:55, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Simona Bălănescu și Rareș Dragomir divorțează după 10 ani de căsnicie

Simona Bălănescu și Rareș Dragomir divorțează după 10 ani de căsnicie. În septembrie, anul trecut, artistul dezvăluia că în pandemie au fost la un pas de despărțire, dar au reușit să se împace. Pentru câteva luni doar pentru că deja au înaintat zilele astea actele de divorț.

Vedeta TV Simona Bălănescu și fiul regretatului compozitor Marcel Dragomir, Rareș Dragomir, au ajuns la divorț. Cei doi soți au depus deja actele, iar procesul e în plină desfășurare.

Duminică, Simona Bălănescu a petrecut de ziua ei doar cu mama și cei doi copii, o fetiță de 10 ani, pe nume Rebecca, din mariajul cu Rareș Dragomir și un băiețel dintr-un mariaj anterior.

Când ești căsătorit nu ești scutit de momente grele. Probabil că am fost destul de aproape de despărțire însă mă bucur că sentimentele și maturitatea au avut un cuvânt greu de spus. Greutățile vieții, lipsurile, neîmplinirile profesionale sau personale, grijile financiare, responsabilitățile, problemele care apar vis a vis de educația și creșterea copiilor cred că sunt o piatră grea de încercare pentru oricare cuplu”, a declarat Rareș Dragomir anul trecut, pentru okmagazine.ro.

Despre problema din căsnicia cu Simona Bălănescu, Rareș a mai vorbit și într-o emisiune de televiziune, în perioada în care era concurent la „Te cunosc de undeva’, show-ul Antenei 1.

„În general, partenerii unui cuplu trebuie să privească în aceeași direcție, să fie compatibili și să împărtășească aceleași idealuri, însă asta sună a utopie… iar dacă uneori m-am simțit singur în cuplu, m-am folosit de această senzație pentru a mă reanaliza și pentru a-mi reordona prioritățile’, a mărturisit atunci Rareș Dragomir.

Iată că problemele dintre ei n-au mai putut fi rezolvate, iar Simona Bălănescu și Rareș Dragomir au decis să divorțeze, potrivit viva.ro.