Simona Halep: Îmi doresc să mai câștig un titlu de Mare Șlem

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că îşi doreşte să mai câştige un titlu de Mare Şlem şi că munceşte pentru acest lucru.

„Asta îmi doresc şi sunt sigură că dacă e să se întâmple, o să se întâmple. Muncesc pentru asta şi îmi doresc să şi câştig”, a spus Simona Halep.

Ea a adăugat că e o perioadă a schimbărilor în viaţa sa.

„Este o perioadă a schimbărilor şi mă bucur tare mult că am ajuns în această poziţie, simt că sunt mult mai experimentată şi iau decizii mult mai bune. Mă bucur pentru tot ceea ce se întâmplă în viaţa mea şi sunt foarte entuziasmată”, a subliniat jucătoarea de tenis.

Simona Halep (20 WTA) participă la a treia ediţie a Sports Festival, în cadrul căreia va juca într-un meci de dublu mixt alături de Horia Tecău, în meciul de retragere al acestuia.

„Este un moment emoţionant, este prima dată când am alături de mine familia, prietenii, foşti parteneri, fani, iubitori ai tenisului, oameni cu care lucrez şi cu care am lucrat în ultimii ani, sunt toţi prezenţi aici, să ne bucuram de această călătorie pe care am avut-o împreună”, a declarat, într-o altă conferinţă de presă, Horia Tecău.

La Cluj-Napoca are loc cea de-a treia ediţie Sports Festival, care a început joi, şi în cadrul căruia au loc, printre altele, meciul de retragere al jucătorului de tenis Horia Tecău, vineri, iar duminică va avea loc meciul de retragere al fotbalistului Adrian Mutu.

Tot vineri, la BT Arena, Patrick Mouratoglou, actualul antrenor al Simonei Halep, a susţinut un masterclass.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Adrian Câciu, îngrijorat de întârzierile din PNRR, dar și pentru că...

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, se declară nemulțumit de modul în care România a gestionat banii din PNRR: țara noastră a primit...

Cătălin Cîrstoiu își ia concediu de la spital. Nu crede că...

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al Alianței PSD - PNL la Primăria Capitalei, spune că el este convins că bucureștenii își doresc un primar...