Simona Halep va reveni pe teren în decembrie: „Îmi doresc să ajung la un nivel înalt”

Publicat: 29 sept. 2022, 21:30, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Simona Halep va reveni pe teren în decembrie:

Simona Halep (31 de ani, 9 WTA) va participa la un turneu de tenis pe 3 și 4 decembrie, la Johannesburg, în Africa de Sud.

Turneul, „Africa Cares Tennis Challenge”, este caritabil și încearcă să atragă atenția cu privire la violența împotriva femeilor.

Ca jucătoare de tenis, am avut multe surse de inspirație și întotdeauna îmi doresc să ajung la un nivel înalt. Este o onoare să încurajez oamenii să se implice prin intermediul acestui eveniment, conștientizând în același timp problemele violenței bazate pe gen”, a spus Simona Halep, potrivit The Citizen.

Pe 15 septembrie, Halep a postat un comunicat pe rețelele de socializare în care anunța că s-a operat la nas și nu va mai evolua în acest an.