Sinaia a rămas, oficial, fără primarul Vlad Oprea

Publicat: 07 aug. 2025, 12:27, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
Sinaia a rămas, oficial, fără primarul Vlad Oprea

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a intrat în vizorul DNA, fiind chiar reținut o perioadă de timp pentru încălcarea controlului judiciar, fapt pentru care n-a mai călcat prin primărie de mai bine de șase luni.

La jumătatea lunii ianuarie 2025, DNA l-a acuzat pe edilul liberal al orașului Sinaia, Vlad Oprea, de luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere. De asemenea, el este urmărit penal pentru abuz în serviciu. Practic, Vlad Oprea este sub control judiciar din ianuarie, anul acesta, iar printre obligațiile impuse de această măsură se numără interdicția de a contacta martorii din dosar, de a părăsi teritoriul României, precum și interdicția de a intra în sediul primăriei sau de a-și exercita, sub orice formă, atribuțiile de primar. Numai că el a încălcat controlul judiciar și a fost din nou reținut pentru mai bine de 30 de zile, iar acum se află în arest la domiciliu.

Vlad Oprea nu mai este primarul orașului Sinaia

Potrivit legislației în vigoare, dacă timp de șase luni, un primar nu-și îndeplinește atribuțiile de serviciu, automat își pierde postul și trebuie organizate iar alegeri pentru desemnarea unui nou edil.

Ca atare, prefectul PNL al județului Prahova, Daniel Nicodim, a semnat pe data de 5 august 2025 Ordinul privind „constatarea suspendării de drept a mandatului primarului orașului Sinaia, județul Prahova, domnul Oprea Vlad Gheorghe”. Astfel, Sinaia a rămas fără primar și în acest an ar urma să aibă alegeri pentru desemnarea unui nou edil al orașului.