Sindicatul Poliţiştilor: Doar 0,57 candidaţi pe loc la școlile de poliție, înainte de examinările medicale

Publicat: 30 mai 2023, 07:45, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Sindicatul Poliţiştilor: Doar 0,57 candidaţi pe loc la școlile de poliție, înainte de examinările medicale
Sursa foto: observatornews.ro

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) va declanşa proteste de stradă în zilele de 6, 7 şi 8 iunie. Mai mult, el amenință că se poate ajunge chiar la blocarea sistemului, din cauza deficitului de personal.

Sindicatul semnalează faptul că pentru prima dată, în şcolile de agenţi de poliţie, după etapa verificării cunoştinţelor, au rămas 0,57 candidaţi/loc, pe 30.05.2023 urmând să debuteze examinările medicale care, cu siguranţă, vor reduce şi mai mult numărul candidaților.

„Având în vedere situaţia existentă în ţară generată de lipsa de responsabilitate a guvernanţilor, care au produs şi întreţinut o nemaiîntâlnită degringoladă legislativă; zvonuri publice legate de aşa-zisa ‘specialitate’ a pensiilor ocupaţionale (militare), salarizare precară în Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională; nerespectarea cadrului legislativ şi a etapelor de aplicare a Legii 153/2017, SNPPC va declanşa într-o primă etapă proteste în stradă, urmând ca, în funcţie de evoluţia situaţiei să adopte noi măsuri de reacţie şi protest în vederea îndeplinirii următoarelor obiective care îşi pun amprenta inclusiv pe deficitul de personal nemaiîntâlnit până în prezent în MAI, când, pentru prima dată, în şcolile de agenţi de poliţie, după etapa verificării cunoştinţelor, au rămas 0,57 candidaţi/loc, pe 30.05.2023 urmând să debuteze examinările medicale care, cu siguranţă, vor reduce şi mai mult numărul de candidaţi rămaşi în cursă”, se arată într-un comunicat al SNPPC.

Principalele două revendicări, după consultarea celor 74 de organizaţii SNPPC din ţară (poliţie, poliţie de frontieră şi poliţie imigrări), sunt următoarele: aplicarea în integralitate a Legii 153/2017 pentru întreaga familie ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională începând cu 01.07.2023; precum și scoaterea Legii 223/2015 din PNRR.

„Nu suntem de acord cu modificările propuse la Legea 223/2015 în Senat şi nici cu noile amendamente propuse la Camera Deputaţilor”, afirmă sindicaliştii.

Într-o primă etapă SNPPC va organiza şi desfăşura proteste la sediile MAI – Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerului Muncii, în zilele de 6, 7 şi 8 iunie 2023, între orele 11:00 – 14:00, urmând să fie extinse la Guvern, Comisia Europeană, la sediul din Bucureşti, şi la Camera Deputaţilor.