Singura vizită a lui Gorbaciov în România democrată, la lansarea cotidianului Puterea. Ce spunea atunci ultimul lider sovietic (video)

Publicat: 31 aug. 2022, 14:40, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Singura vizită a lui Gorbaciov în România democrată, la lansarea cotidianului Puterea. Ce spunea atunci ultimul lider sovietic (video)

Singura vizită făcută de Mihail Gorbaciov în România, după căderea comunismului, a fost una privată, la lansarea ziarului Puterea, singurul care se poate lăuda că a apărut în prezența a trei șefi de stat. La eveniment, fostul lider sovietic a avut un discurs lung, de aproximativ 30 de minute, și a ținut să fie primul care să taie tortul festiv inscripționat cu „Lansarea Puterea”.

Gorbaciov a sosit în România pe 14 aprilie 2010, invitat special de Adrian Thiess, managerul de atunci al publicației, care mărturisea că a încercat două variante: să-l aducă pe liderul sovietic sau pe cel american, George Bush. Acesta din urmă nu a putut însă participa.

Drept urmare, alături de 300 de invitați, printre care și Ion Iliescu și Emil Constantinescu, autorul Perestroikăi a participat la lansarea organizată la Cubul Diplomaților, prilej cu care a avut un discurs de 30 de minute pe tema „lumea modernă”.

„Sunt foarte bucuros că sunt iarăși în România, după mai bine de 20 de ani. S-au schimbat multe lucruri și nu doar în țările noastre ci și în toată lumea, de aceea organizatorii m-au rugat să spun câteva cuvinte pe tema lumii moderne”, a transmis Gorbaciov la începutul discursului său.

Vizitele lui Gorbaciov în România

În perioada comunistă, liderul sovietic a vizitat România de două ori, însoţit de soţia sa, Raisa.

Prima a avut loc între 25 şi 27 mai 1987, la doi ani după ce preluase conducerea Uniunii Sovietice.

Cea de-a doua a fost în iulie 1989, prilej pentru a-i vorbi lui Ceaușescu despre perestroika și glasnost, reformarea statului și transparență, schimbarea pornită deja în țările aflate sub influența URSS. Șeful statului nostru nu a făcut nimic din toate acestea, fiind înlăturat după doar câteva luni de Revoluția din decembrie.

Prima redacție Puterea

Echipa care scotea primul număr din 2010 era formată atunci, în mare parte, din ziarişti care au activat la „Gardianul”, „Ziua” şi „Cotidianul”.

Conducerea editorială era alcătuită de trioul Alecu Racoviceanu – Val Vâlcu – Lidia Popeangă.