Sistemul de iluminat public de pe o importantă arteră bucureșteană ar putea fi modernizat cu 3 mil. lei

Sistemul public de iluminat e pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București ar putea fi modernizat dacă proiectul în valoare de 3 milioane de lei va fi adoptat de CGMB.

Pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de luni a Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) se află un proiect de modernizare a iluminatului public de pe Șoseaua Șetfan cel Mare în valoare de 3 milioane de lei.

Conform proiectului „Eficientizarea şi modernizarea sistemului de iluminat public pe şos. Ştefan cel Mare prin înlocuirea aparatelor de iluminat cu vapori de sodiu existente cu aparate moderne cu tehnologie LED”, finanțarea lucrărilor ar putea fi asigurată prin Fondul pentru Mediu. Valoarea totală a proiectului este de 2.927.745,08 lei inclusiv TVA.

Atât cheltuielile suplimentare, neeligibile, cât și contribuţia proprie la valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.913.411,53 lei, vor reveni municipalității.

Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pentru implementarea proiectului în condiţii optime se vor asigura din alocaţii bugetare şi/sau din alte fonduri legal constituite cu această destinaţie.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...

Află care este schimbarea Revolut pentru românii din Anglia!

Revolut, îndrăgita platformă de servicii financiare, a introdus o actualizare importantă destinată românilor rezidenți în Regatul Unit. Astfel, de la 28 martie 2024, aceștia vor...