Societatea Metrorex se va muta din Palatul CFR

Publicat: 23 sept. 2025, 08:15, de Ion Teleanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Societatea Metrorex se va muta din Palatul CFR

Una dintre societățile de top aflate sub tutela Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nu își va mai desfășura activitatea în Palatul CFR, de lângă Gara de Nord din București, și, ca atare, va fi obligată să-și caute un nou sediu.

De 45 de ani, Societatea Comercială de Transport cu Metroul București „Metrorex – S.A își are sediul în Palatul CFR  de lângă Gara de Nord din Capitală. Dar de la sfârșitul acestui an, societatea va trebui să-și caute un alt sediu. Pe data de 22 septembrie 2025, directorul general al Metrorex SA, Mariana Miclăuș, a fost înștiințată despre faptul că „contractul de închiriere încheiat între Grup Exploatare și Întreținere Palat CFR SA, în calitate de locator și Metrorex SA, în calitate de locatar, urmează să-și înceteze efectele la data de 31.12.2025”. „Vă facem cunoscut, pe această cale, că societatea Grup Exploatare și Întreținere Palat CFR nu va mai prelungi contractul de locațiune pentru spațiile pe care le folosiți în prezent și astfel să aveți posibilitatea ca, până la data limită de expirare, să puteți rezolva problema dumneavoastră locativă”, se menționează în adresa semnată ieri de directorul general al GEIP CFR SA Vlad Secăreanu (vezi documentul în facsimil).

Potrivit informațiilor noastre, Metrorex SA urmează să se mute într-o locație pusă la dispoziție de Primăria Capitalei, iar spațiile deținute în Palatul CFR de cei de la Metrou o să fie ocupate de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).