Șoferi surprinși în timp ce curăță singuri bolovanii de pe un drum național închis

Chiar dacă Drumul Național 57 este închis în zona Berzasca, județul Caraș Severin, șoferii continuă să circule în continuare pe el. Însă, aceștia își pun viața în pericol, deoarece, în zonă cad stânci.

Localnicii au început singuri să adune pietrele de pe asfalt, arată imaginile Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara

”Atenție! DN 57 rămâne închis în zona Berzasca, jud. Caraș-Severin! Alpiniștii contractați de antreprenorul lucrării de stabilizare și consolidare a versanților au început de săptămâna trecută ranguirea.

Această activitate presupune punerea în siguranță a versantului pentru ca, ulterior, să se amplaseze explozibilul pentru derocare”, au anunțat reprezentanții administratorului drumului.

Totodată, reprezentanții DRDP Timișoara atrag atenția asupra pericolului la care se expun șoferii.

”Activitatea de ranguire (n.r desprindere a rocilor cu o rangă) provoacă frecvente căderi de pietre de pe versant, căderi care cresc riscul unor coliziuni cu mașinile care circulă ilegal pe sectorul închis și periclitează siguranța participanților la trafic.

Din dorința de a-și continua nestingheriți drumul, unii șoferii ignoră avertismentele alpiniștilor și drumarilor, și au trecut chiar și peste “bariera” de material rezultat din alunecare sau au îndepărtat balizele amplasate tocmai pentru a opri trecerea”, mai spun cei de la DRDP Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...