Șoferița din București care a ucis doi copii, arestată la domiciliu

Publicat: 09 mart. 2021, 17:06, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Șoferița din București care a ucis doi copii, arestată la domiciliu

Șoferița din București care a accidentat mortal două fete în zona Andronache din București a fost arestată la domiciliu. Judecătorii de la Tribunalul București au respins astăzi cererea procurorilor de a o aresta preventiv pe femeie.

Procurorii au contestat decizia Judecătoriei Sectorului 2 prin care femeia a fost lăsată în libertate, afirmând că șoferița avea o alcoolemie de peste 0,80 g/l în sânge în momentul producerii accidentului.

Femeia acuzată de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Context

Un accident a avut loc pe strada Menţiunii, din sectorul 2 al Capitalei, unde o şoferiță a pierdut controlul asupra directiei de mers şi a intrat in coliziune cu un stâlp, iar din impact maşina a fost proiectată în gardul unui imobil unde a accidentat doi minori care au fost transportati la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi copii, ambele fete, au decedat însă la spital, personalul medical neputând să îi salveze. Una dintre ele a fost dusă la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a decedat. Cealaltă fată, în stare gravă, cu hemorgie internă puternică şi cu politraumatisme, a fost dusă la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, unde a intrat in stop cardio-respirator şi nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decesul.

Ulterior accidentului, mai multe persoane ar fi exercitat violenţe asupra conducătorului auto şi pasagerului, fapt pentru care în cauză se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovire sau alte violenţe.

Citește și