Soluția lui Cătălin Predoiu pentru ieșirea din criză. Cele două lucruri pe care trebuie să le facă Guvernul
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/493678563_1011320204485560_5606400838468176178_n.jpg)
Ministrul de Interne și prim-vicepreședinte PNL, Cătălin Predoiu, propune o strategie economică pe două direcții pentru reducerea deficitului uriaș. El susține că în acest punct, este esențial ca Executivul să se concentreze în două direcții: limitarea cheltuielilor nejustificate și relansarea economiei prin investiții, producție și exporturi.
România, prinsă în capcana deficitului bugetar
Prin intermediul unei postări pe Facebook, Cătălin Predoiu a lansat un avertisment: deficitul bugetar este una dintre cele mai mari vulnerabilități ale României. El a atras atenția asupra faptului că problema nu este doar valoarea acestuia, ci ponderea în PIB, ceea ce afectează stabilitatea macroeconomică.
Ministrul a explicat și care a fost greșeala României. El a subliniat că s-a mizat prea mult pe consum, în timp ce producția și exporturile au rămas în plan secund. Iar asta a avut o consecință foarte gravă: a generat dezechilibre comerciale și noi deficite.
Cătălin Predoiu explică care sunt cele două direcții clare: tăieri și investiții
Cătălin Predoiu a propus și o strategie care se bazează pe două fronturi. Primul vizează corectarea deficitelor prin reducerea cheltuielilor nejustificate. Al doilea, accelerarea economiei prin stimularea producției, atragerea de investiții și crearea de noi locuri de muncă.
„PIB-ul crește în mod real într-un singur fel: stimulând motoarele economiei prin producție, export, inovare, infrastructură. Asta vom face în continuare”, a precizat ministrul.
„Investițiile directe americane în România înseamnă și securitate”
Un alt aspect important evidențiat de ministru sunt investițiile în securitate. Predoiu a explicat că în contextul în care SUA își concentrează atenția în zona Asia–Pacific, Europa trebuie să-și întărească pilonul de apărare, inclusiv prin parteneriate economice.
„Investițiile directe americane în România înseamnă și securitate: capital protejat, lanțuri de aprovizionare sigure, tehnologie. Prezența lor creează locuri de muncă, crește PIB-ul și întărește siguranța națională”, a transmis ministrul.
Oficialul liberal a reamintit că, într-o lume instabilă, economia și securitatea sunt interconectate.
„Cum mi-a spus recent un diplomat: «Investițiile înseamnă securitate. Astăzi, aproape totul înseamnă securitate»”, a citat Predoiu.
Mai mult, ministrul se arată optimist în ceea ce privește viitorul țării. El susține că România are potențialul necesar pentru a-și relansa economia și a construi un viitor sigur. În cadrul aceleiași postări, a vorbit și despre faptul că țara noastră dispune de resurse umane valoroase, energie și talent. Există însă un punct esențial: Guvernul trebuie să le pună în mișcare prin politici coerente și predictibile.
În final, el a explicat că Guvernul lucrează integrat – premier, miniștri și Parlament – pentru a genera condițiile necesare unei dezvoltări pe termen lung.