Sorin Grindeanu evidențiază linia roșie a negocierilor: „ Să nu scadă veniturile mici și mijlocii” (Video)

Publicat: 07 iun. 2025, 17:26, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în POLITICĂ , ? cititori
Sorin Grindeanu evidențiază linia roșie a negocierilor: „ Să nu scadă veniturile mici și mijlocii” (Video)
Sorin Grindeanu

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că în cadrul discuțiilor cu celelalte partide politice pentru formarea viitorului guvern, formațiunea sa nu va accepta scăderea veniturilor mici şi mijlocii sau a pensiilor.

Noi am spus până acum lucruri care, din punctul nostru de vedere, nu pot fi negociate. Nu putem, în niciun caz, să vorbim de scăderea veniturilor, fie că vorbim de pensii sau de salarii. Nu putem vorbi de scăderea veniturilor mici şi mijlocii în România”, a declarat Sorin Grindeanu.

Pe de altă parte, liderul PSD a arătat că acest lucru nu trebuie să se confunde cu dezacordul pentru o restructurare, de exemplu, a unor instituții.

Suntem de acord, în schimb, cu abordări care ţin de o anumită restructurare, pentru anumite instituții, comasări, lucruri de acest tip, dar nu într-un mod ‘heirupist’.
De ce să se dea afară 10 % din administrația publică şi nu 20%, de exemplu? Este nevoie de o administrație mai suplă, fie că vorbim la nivel de administrație locală sau centrală, dar toate aceste lucruri trebuie făcute pe criterii foarte bine puse la punct şi nu din birou, din pix. Suntem parte a acestui demers şi îl susținem, dar fundamentat foarte bine”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Liderul interimar al PSD a precizat și că, deocamdată, nu s-a discutat despre vreun minister care să aparțină unui partid sau altuia și nici despre serviciile speciale. Nici numele viitorului premier nu ar fi ajuns încă în discuție.

Acordul asupra măsurilor de guvernare – prioritatea săptămânii viitoare

Sorin Grindeanu a insistat că prioritar este să se cadă de acord pe măsurile care trebuie luate într-un eventual program de guvernare.

„Dacă depășim acest punct, da, intrăm într-o zonă de negociere politică. Dar de ce să intrăm într-o zonă de negociere politică dacă nu ajungem la un numitor comun şi la o viziune comună a eventualelor partide care ar constitui această viitoare coaliție? Suntem în situația în care, probabil la începutul săptămânii viitoare, se încearcă a se ajunge la un numitor comun pe acest program, pe măsuri (care să fie luate de noul guvern pentru reducerea deficitului, n.r.)”, a explicat Grindeanu.

Sorin Grindeanu: „Decizia aparține tuturor membrilor PSD”

Personal, îmi doresc pentru Partidul Social Democrat să obțină maximum din aceste negocieri şi când o să ajungem în acel punct, dacă ajungem, dacă vom avea acest program comun de guvernare, vom vedea pe ce zonă intrăm
Niciodată nu ne va face nimeni ordine în interiorul PSD. Nu decide altcineva decât membrii PSD cine vor fi miniștrii şi cine va fi prim-ministrul. E treaba fiecărui partid în parte să îşi facă propunerile de miniștri, premieri, președinți de Cameră sau de Senat”, a continuat el.

Decizia finală privind intrarea PSD la guvernare va fi luată după consultarea tuturor structurilor locale de partid.

Acest efort implică cei 1.700 de primari PSD din România, toți consilierii județeni, toţi președinții de organizații locale și toate consiliile politice județene.

Strategia de negociere rămâne secretă

PSD nu-și va dezvălui strategia de negociere pentru reprezentarea în Guvern, dacă se va ajunge până acolo, a arătat liderul interimar social democrat.

„Dacă eu aş spune acum că intru la eventuale discuții politice şi nu renunț niciodată la unu, două, trei ministere – vă daţi seama că acolo totuși e o negociere – m-aş duce din start într-o poziție inferioară. Asta ar însemna că, din start, oamenii cu care negociez ştiu care sunt punctele la care noi nu renunțăm.

Sigur că sunt lucruri la care e normal să ținem foarte mult. Sunt proiecte foarte multe unde Partidul Social Democrat şi-a pus amprenta, sunt lucruri pe care le luăm în calcul dacă vom ajunge în acel punct în care vom intra în zona de negocieri politice. Deocamdată această chestiune nu e în calcul”, a explicat Sorin Grindeanu.

Relația cu Nicușor Dan este una constructivă, consideră Sorin Grindeanu

În altă ordine de idei, el a apreciat că, până în prezent, relația cu președintele Nicușor Dan a fost constructivă.

„A fost constructiv. Am simțit, în cadrul celor două întâlniri cu domnia sa, că îşi dorește, şi a şi spus acest lucru, să aibă o coaliție largă în susținerea Guvernului, să nu avem un guvern minoritar”, a arătat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a fost prezent, sâmbătă, pe șantierul de la Sânandrei unde se construiește descărcarea de pe autostrada A1, care a ajuns la 70% din executare.

Liderul social-democraților a susținut că nu există riscul blocării unor investiții în infrastructura rutieră şi feroviară ca urmare a pierderii finanțării din fonduri europene.

Într-o postare pe Facebook, cu trimitere la informațiile privind măsurile de austeritate preconizate de viitorul guvern, Grindeanu a afirmat că „închiderea unor șantiere înseamnă risipă, nu economisire”.