Space X va aproviziona Stația Spațială Internațională cu calamari, lămâi, ceapă sau avocado

SpaceX, compania fondată de Elon Musk, a lansat joi o misiune de aprovizionare a Stației Spațiale Internaționale care urmează să ajungă la ISS în cursul zilei de sâmbătă. Încărcătura de 3.300 kg include calamari, pastă de dinți, lămâi proaspete, ceapă, avocado și roșii cherry. O bună parte din încărcătură este destinată unor experimente, scrie The Guardian.

Încărcătura cuprinde, de asemenea, panouri solare. Capsula Dragon livrează primul dintre cele trei seturi de panouri solare de înaltă tehnologie concepute pentru a susține vechea rețea electrică a stației spațiale.

Astronauții vor efectua două ieșiri în spațiu la sfârșitul acestei luni pentru a ajuta la instalarea celor două panouri solare. Va fi nevoie de mai multă putere pentru a găzdui numărul tot mai mare de vizitatori care cumpără bilete, a declarat miercuri, managerul programului stației spațiale, Joel Montalbano. Actorul Tom Cruise se numără printre cei care vor vizita ISS, pentru a filma în spațiu.

De asemenea, încărcătura de 3.300 de kg cuprinde probe de salivă și bacterii orale care vor fi tratate în spațiu cu pastă de dinți și apă de gură, în cadrul unui experiment pe Stația Spațială.

Pe Stația Spațială au fost trimise și 20.000 de tardigrade, animale nevertebrate de dimensiuni foarte mici și 128 calamari care vor fi folosiți ca parte a cercetării asupra interacțiunilor benefice dintre microbi și animale, aceasta deoarece au un sistem imunitar similar cu cel al oamenilor. Tardigradele pot supraviețui în medii drastice de pe Pământ și chiar în vidul spațial. Lansate înghețate, acestea vor fi dezghețate și reînviate la bordul ISS.

Calamarii ar putea ajuta la dezvoltarea unor măsuri de protecție care să-i ajute pe astronauți să rămână sănătoși în timpul misiunilor spațiale lungi.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Este NATO tarat in razboi, daca Franta trimite trupe in Ucraina

Este NATO târâtă în război, dacă Franța trimite trupe în Ucraina?...

Mulți oameni s-au întrebat dacă NATO ar fi implicat în războiul din Ucraina, în cazul în care Franța chiar ar trimite trupe în război....

Birocrația dă în clocot: ANAF înghite ”Marii Contribuabili”!

Activitatea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili este privită cu neîncredere de către conducerea Guvernului, motiv pentru care această entitate va fi absorbită...