Spaniolii primesc 120 milioane euro pentru modernizarea serelor prin PNRR. Depozitele noastre regionale au rămas în aer

Publicat: 22 nov. 2021, 14:08, de Viorela Pitulice, în Internațional
Spaniolii primesc 120 milioane euro pentru modernizarea serelor prin PNRR. Depozitele noastre regionale au rămas în aer

Autoritățile de la Bruxelles au aprobat un ajutor de 120 milioane euro prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru transformarea și modernizarea serelor din Spania, în timp ce România n-a reușit să obțină niciun leu pentru cele opt depozitele agricole regionale în care producătorii nostri își puseseră atâtea speranțe.

Dacă în cazul nostru finanțarea a fost refuzată, ba chiar în ultima variantă trimisă la UE proiectul nici n-a mai fost inclus, iată că în cazul altor țări se poate.

Concret, banii provin din fondurile de reziliență și relansare ale UE și vor fi folosiți pentru modernizarea serelor de legume, fori și plante ornamentale, după aprobarea de către Comisia și adoptarea sa de către Consiliu.

Acest ajutor public care va dura până la 31 decembrie 2023 vizează ameliorarea competitivității și a durabilității producătorilor spanioli, susținând tranziția ecologică.

Ajutorul va fi acordat sub formă de subvenții directe destinate să aducă ameliorări  structurale și de eficacitate energetică. Comisia a ținut cont de regulile UE în materie de autoare de stat, în mod particular de liniile directe aplicable sectoarelor agricol și forestier și zonelor rurale. Aceste reguli permit statelor membre să acorde ajutoare pentru a asigura o producție alimentară viabilă și să promoveze o utilizare eficientă a resurselor, arată freshplaza. Sprijinul facilitează dezvoltarea activității economice și nu alterează condițiile de schimburi comerciale, și-a justificat comisia decizia.