Spion „în cercetare”: Germania a arestat un om de ştiinţă rus

Publicat: 22 iun. 2021, 05:00, de Roxana Roseti, în Internațional
Spion „în cercetare”: Germania a arestat un om de ştiinţă rus

Germania a anunţat arestarea pe teritoriul său a unui om de ştiinţă rus care lucra într-o universitate şi care este suspectat de spionaj pentru Moscova. Un caz care ar putea complica relaţiile bilaterale deja tensionate dintre cele două ţări, potrivit France Presse.

Bărbatul, prezentat de justiţia germană doar sub numele de Ilnur N., este ”puternic suspectat, cel puţin de la începutul lui octombrie 2020, de a fi fost angajat de un serviciu de informaţii rus”, în timp ce lucra ca asistent ştiinţific la o universitate germană, potrivit Parchetului federal din Karlsruhe, care se ocupă de cazurile de spionaj. Între octombrie şi iunie anul trecut, el s-a întâlnit în „cel puţin trei ocazii” cu un agent al serviciului de informaţii externe rus, a precizat aceeaşi sursă. În timpul a cel puţin două dintre aceste întâlniri, „a furnizat informaţii” despre universitate şi „a primit bani în schimb„.

Moscova nu a reacţionat imediat

Nu au fost oferite mai multe detalii despre bărbat sau despre universitatea germană unde lucra, procuratura precizând doar că acesta era asistent ştiinţific „pentru o catedră tehnico-ştiinţifică”. Au fost efectuate percheziţii la domiciliul şi la locul de muncă al acestuia, iar sâmbătă a fost adus în faţa unui judecător care a decis să îl aresteze preventiv.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Berlin nu a făcut niciun comentariu în cadrul unei conferinţe de presă, la solicitarea ziariştilor. Nici Moscova nu a reacţionat imediat.