Spitalul ”Mavromati” Botoșani: Medici, translatori și paturi pentru refugiații din Ucraina

Publicat: 03 mart. 2022, 07:31, de Puterea.ro, în Sănătate , ? cititori
Spitalul ”Mavromati” Botoșani: Medici, translatori și paturi pentru refugiații din Ucraina

Pe măsură ce crește numărul refugiaților care intră în țară, crește și numărul celor care au nevoie de asistență medicală. La Spitalul Județean ”Mavromati” din Botoșani, la Unitatea de primiri urgențe au fost consultați mai ales copii mici între doi și patru ani cu infecții respiratorii.

O femeie însărcinată din Ucraina a avut nevoie de îngrijiri la secția de obstetrică și ginecologie. Până acum, peste 10 refugiați au primit îngrijiri medicale la spital, dar cadrele medicale se așteaptă ca numărul lor să crească.

”În această perioadă avem prezentări și în Unitatea de primiri urgențe și la Pediatrie și am avut și un caz la Maternitate. Toți pacienții refugiați care s-au prezentat la spital nu au necesitat internare. Ne-am organizat cu translatori voluntari. Pentru fiecare secție, compartiment avem numere de telefon și deocamdată nu au fost cazuri să necesite translatorul”, a precizat dr. Doina Caba, managerul Spitalului Județean ”Mavromati”, citată de ”Botoșăneanul”.

Totuși, dr Caba spune că medicii cunosc o limbă de circulație internațional și vor apela  la translator atunci când ”trebuie să comunicăm rezultate sau diagnostice să nu se interpreteze greșit sau informațiile să nu fie la nivel de specialitate”.

Iași: Consultații gratuite oferite de medici de familie

Colegiul Medicilor Iași și filiala Iași a Societății Naționale de Medicină de Familie au anunțat că oferă servicii medicale gratuite în cabinetele și centrele de permanență ale medicilor de familie.

„Războiul din Ucraina a determinat un val de refugiaţi în România, iar situaţia dramatică a acestora ne îndeamnă să fim solidari şi să îi ajutăm, în măsura în care putem. Am demarat acest proiect care să vină în sprijinul nevoilor medicale ale refugiaţilor”, au precizat reprezentanţii Colegiului Medicilor, transmite ”Ziarul de Iași”.

Lista cabinetelor și centrelor de permanență disponibile este publicată pe site-ul Colegiului Medicilor Iași,