SRI se alătură unei campanii de recrutare a studenților. La finalizarea studiilor aceștia sunt invitați să vină în echipa lor. Mai mulți studenți au primit pliante despre cariere în Serviciul Român de Informații (SRI) pe culoarul principal al Facultății de Litere. Acestea au fost furnizate de un tânăr care stătea la un stand cu oferte de locuri de muncă și burse de studii, în holul de marmură al Universității București.
Standul SRI este parte a unui eveniment mai amplu “Career Fest”, care se ține până miercuri, 22 martie. Aici sunt prezentate oferte de angajare sau de studii, dar și burse de specializare în țară ori în străinătate. “Career Fest” este organizat la Universitatea București. Proiectul este realizat de Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (ASLS), din cadrul aceleiași universități.
Campania organizată de serviciul secret în universități vine și în contextul în care specializarea „Psihologie” de la Academia SRI se desființează, la cererea instituției către Ministerul Educației. Psihologia de la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” este înlocuită din toamnă cu licența în „Operațiuni de intelligence”, ai cărei absolvenți vor fi „angajați ca agenți operativi” ai serviciului secret, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern (HG), despre care a relatat Edupedu.ro.
În broșura oferită studenților sunt informații despre „Cum puteți deveni ofițer SRI”, cu explicații pentru elevii de liceu, studenți și absolvenți de studii superioare. Sunt și detalii despre ce presupune selecția și se precizează că poți aplica oricând: „Căutăm continuu ofițeri operativi, ofițeri analiști, specialiști tehnici și, pentru situații punctuale, suntem interesați în a selecta psihologi, lingviști, juriști, personal medical, personal logistic, financiar. Puteți aplica pentru un loc în echipa SRI oricând găsiți un rol care vi se potrivește și oricând simțiți că puteți adăuga entuziasm și pricepere misiunilor noastre”, mai scrie în pliant.

Organizatorii susțin că proiectul Career Fest s-a bucurat de un mare succes în edițiile precedente, mulți studenți găsindu-și mai târziu un loc de muncă în cadrul companiilor participante.
Pentru anul universitar 2023-2024, SRI a solicitat aproape 100 de locuri în alte universități, preponderent în domeniul tehnic. 48 sunt la Universitatea Politehnica din București.
Citește și: SRI te caută! Nu te ascunde, te vor găsi ei!
[…] Citește continuarea pe puterea.ro […]
Sa le dea studentilor document oficial, dublat de garantie financiara, ca, la sfirsitul legal al carierei, vor primi pensie de serviciu .
Altfel sa recruteze immigranti de toate categoriile si nationalitatile, asa cum face politia franceza si nu numai !!!
Astia cred ca vor mai gasi multe slugi de lux, sa le exploateze la maximum 25 – 30 de ani si apoi sa le spuna ca sint nesimtiti ?
Hai sitir SRI , lasa-ne copiii in pace !
Sugestie: recrutati ucrainieni cit mai nazisti, ca sa va faca treaba !
[…] Citește continuarea pe puterea.ro […]
[…] Citește continuarea pe puterea.ro […]
[…] Citește continuarea pe puterea.ro […]
[…] Citește continuarea pe puterea.ro […]