Startul precampaniei la Brăila: PSD cu „podul lui Tudose”, liberalii cu ciocolata „Milka PNL” și o telegondolă

Publicat: 06 mart. 2024, 06:14, de Sorin Costea, în POLITICĂ , ? cititori
Startul precampaniei la Brăila: PSD cu „podul lui Tudose”, liberalii cu ciocolata „Milka PNL” și o telegondolă
Startul precampaniei la Braila. PSD cu „podul lui Tudose”, liberalii cu ciocolata „Milka PNL” si o telegondola

Precampania pentru alegerile locale de pe 9 iunie a intrat în linie dreaptă și liderii locali ai PSD Brăila și PNL Brăila încearcă să îi convingă pe alegători să le ofere voturile, uzând de un arsenal de „artificii” care să demonstreze cât de dedicați sunt intereselor comunității, cât de mult îi respectă pe cetățeni.

Mulți dintre liderii locali cu experiență în derularea campaniilor electorale susțin că mesajele electorale transmise în precampanie sunt mult mai importante decât cele din campania electorală, când alegătorii sunt asaltați din toate părțile, de toate partidele, cu flayere, pliante, ziare electorale, cu mesaje pe care nimeni nu le ia în seamă, fiind catalogate ca banale promisiuni electorale.

S-a dat startul precampaniei la Brăila

La Brăila, precampania a început în iulie 2023, când a fost inaugurat Podul peste Dunăre, considerat „ctitoria” fostului premier Mihai Tudose, care este europarlamentar, dar mulți ani a fost președintele PSD Brăila, iar acum e liderul de facto al organizației.

Liberalii brăileni încearcă să recupereze handicapul printr-o serie de proiecte și „cadouri” inedite, cum ar fi o ciocolată, dar șansele sunt minime, pentru că PSD domină autoritar administrația brăileană și nu a putut fi detronat cu „cadouri electorale” nici la alegerile locale din 2012, când candidatul PDL la șefia CJ Brăila, Sergiu Diacomatu, fost vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților, le-a oferit gratuit alegătorilor din Brăila 500 sau 600 de mașini de spălat pentru a-l vota pe el în defavoarea baronului Gh. Bunea Stancu, dar a pierdut.

De „Mărțișor”, brăilencele au primit mii de ciocolate „Milka PNL”, cu pozele candidaților liberali la Primărie și CJ

Liderii PNL Brăila au produs un puternic scandal de presă după ce de „Mărțișor” au desfășurat o campanie în cadrul căreia le-au oferit doamnelor și domnișoarelor ciocolate „Milka” împachetate în ambalaje pe care apare sigla „PNL Brăila”.

Pe ambalaj apar și fotografiile candidaților PNL la CJ și Primăria Brăila, adică poza președintelui PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care conform deciziei recente a conducerii centrale a PNL va trebui să își asume candidatura la președinția CJ Brăila și poza lui Cătălin Canciu, candidatul PNL pentru Primăria Brăila.

Explicațiile liderului PNL Brăila: E „precampanie”, nu-i „campanie electorală”, deci nu e caz de mită electorală

Luat la întrebări de jurnaliștii din presa locală, liderul PNL Brăila a susținut că nu a fost încălcată legea, deoarece nu este „campanie electorală” și oferirea celor câteva mii de ciocolate „Milka PNL” nu poate fi încadrată ca mită electorală:

„Pe lege este perfect legal. Nu este campanie, nu am spus <>, <>. (…) Faptul că eu am decis să oferim câteva mii de ciocolate în județul și în municipiul Brăila a fost un gest pe care mi-l asum din toate punctele de vedere”, a declarat pentru obiectiv.ro liderul liberal.

Formația „Azur” despre „Podul lui Tudose” (PSD): „Curajos peste măsură/ A semnat ca un bărbat/ Și-avem podul cel mai-nalt”!

Atacul liderului PNL Brăila vine după ce PSD Brăila a punctat decisiv în iulie 2023, când a fost inaugurat, în prezența președintelui Iohannis, a premierului Marcel Ciolacu și a președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, podul peste Dunăre, „Golden Gate”-ul României, considerat „ctitoria” liderului de facto al PSD Brăila, Mihai Tudose.

Chiar premierul Ciolacu a povestit atunci că era de față când premierul Mihai Tudose, care fusese destituit de Dragnea, a mers la Ministerul Transporturilor și a semnat ultima hârtie în calitate de prim-ministru, dând undă verde construirii „Golden Gate”-ului.

De aici, până la apariția unei balade a fost doar un pas. În septembrie, formația „Azur” din Brăila a lansat o baladă (pe ritm de manele) în care e slăvit Mihai Tudose. Întrebat în direct la „Digi24” dacă a fost plătit să lanseze această melodie, Nelu Vlad, liderul formaței „Azur” s-a enervat și a evitat să răspundă.

Dar să revenim la melodia „Podul lui Tudose”. Primele versuri sunt informative: „S-a deschis pod la Brăila / Mă duc ca să-mi iau mașina / S-o iau pe nevasta mea / Și să trecem Dunărea”.

Din strofa doi, se trece la laudele aduse lui Tudose: „La Podul lui Tudose să venim / Haideți să facem poze, să zâmbim / Să ai o amintire-n viața ta / Cu podul de la Brăila”.
În strofa a 3-a, Mihai Tudose e descris ca un viteaz din mitologia populară: „Curajos peste măsură / Doar cu o simplă semnătură / A semnat ca un bărbat / Și-avem podul cel mai-nalt”!

Sunt șanse mari ca în această primăvară, la Brăila, melodia „Podul lui Tudose” să fie mai mediatizată decât a fost „Lambada” în primăvara lui 1990.

PNL Brăila a lansat „Telegondola Dunării”. Primarul PSD a ripostat: avem în plan „zona de gondolă”, dar nu-i o prioritate!

În urmă cu o săptămână, cu prilejul votării bugetului pe anul 2014 în plenul Consiliului Municipal Brăila, liberalii au lansat în dezbatere un proiect care le-ar putea aduce multe voturi: construirea pe Faleza din Brăila a „Telegondolei Dunării”, care ar avea un traseu de 1,7 km și ar costa 10-12 milioane de euro.

Ar fi un prilej de luptă la mare înălțime între PSD și PNL, pentru că dacă e investită o sumă consistentă „Telegondola Dunării” poate fi chiar mai înaltă decât „podul cel mai-nalt” (al lui Tudose) din balada formației „Azur”.

Potrivit inițiatorului proiectului, consilierul PNL Ionel Alexandru, telegondola ar dezvolta infrastructura turistică din Brăila: „<> va oferi o panoramă impresionantă asupra fluviului Dunărea, precum și asupra Municipiului Brăila, fiind o nouă emblemă pe drapelul orașului. Telegondola va atrage turiști din întreaga țară și din străinătate”.

Propunerea a fost respinsă de primarul PSD Marian Dragomir, care a precizat că proiectul telegondolei este cuprins în strategia de revitalizare a Falezei Dunării, dar nu este o prioritate a actualei administrații:

„O să vă citesc punctul 24 dintr-un document public al Municipiului Brăila: <>, unde avem introdusă într-adevăr și zona de telegondolă. Dar nu este una dintre prioritățile noastre, ca urmare a faptului că în oraș mai avem mult de lucru”, a spus primarul Brăilei.