Statul eşuat se vede altfel din balconul Palatului Cotroceni

Zilele trecute am aruncat un ochi pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, cu gândul să aflu ce mai face preşedintele pentru țară. Habar nu am cum am dat un click că m-am trezit pe o pagină pe care am găsit un titlu cu litere bolduite: „România legii – statul în slujba cetățeanului”. Sub el, un mesaj prezidenţial de câteva paragrafe.

Lecturând primele două fraze am avut, pentru câteva secunde, impresia că trăiesc în altă lume, nu în România. Asta pentru că noţiunea de stat descrisă în text nu corespundea nici pe departe cu realitatea în care trăim: „Prin tot ceea ce face, prin instituțiile sale, statul se află în slujba cetățeanului, pe care îl servește și îl respectă. Demnitatea, libertatea individuală, egalitatea în fața legii, cinstea, încrederea, toleranța sunt coordonatele pe care clădim România normală”.

Vă mărturisesc că nu am avut puterea de a termina de citit textul respectiv, atâta vreme cât acum ceva vreme aflam, chiar din gura prezidentului, că statul român a eşuat în misiunea sa fundamentală de a-şi proteja cetăţenii şi, nemaifiind capabil să-şi îndeplinească rolul de servant al intereselor cetăţenilor, a devenit tâlharul care nu se dă îndărăt să le fure acestora nu doar ultima fărâmă de speranţă, ci şi zahărul din cafea.
Ca jurnalist bătrân, am înţeles că este posibil ca un om politic să fie nestatornic în ideologie de-a lungul carierei sale, dar mă intrigă când un politician abdică de la anumite principii de ordin moral şi îşi schimbă discursul doar pentru a-şi acoperi neputinţa şi a-şi conserva puterea.

17:59 • POLITICĂ

Șanse excelente pentru Klaus Iohannis! Dar nu la șefia NATO…

22:48 • News

Klaus Iohannis, foarte ocupat în prima zi în Coreea de Sud. Ce a făcut președintele

De unde însă această duplicitate în discursul preşedintelui? Psihologii cu care am vorbit au spus că schimbarea de discurs a politicienilor în privinţa potenţei sau a impotenţei statului de a-şi respecta şi ocroti cetăţenii trebuie pusă pe seama modificărilor comportamentale care apar de obicei în urma dobândirii unei funcţii publice importante sau a conservării privilegiilor oferite de funcţia respectivă.

Cu toate acestea, eu nu pot, însă, să pricep de ce la final de mandat, când este conştient că nu mai poate ocupa niciodată o funcţie la fel de înaltă, prezidentul nostru a văzut ieri, de la Constanța, un stat eşuat, iar mâine, din balconul de la Palatului Cotroceni, caracterizează acelaşi stat ca fiind perfect.

Oare cum poţi afirma că statul eşuat ieri se află azi în slujba cetățeanului, când orice român dintr-un oraș micuţ, care se încumetă să meargă în weekend, într-o zi de sărbătoare sau noaptea la un spital riscă să moară în chinuri pe un trotuar insalubru?
Cum putem vorbi despre un stat în care clamezi că demnitatea este o coordonată esenţială în contextul în care alocaţia lunară acrodată de Stat unui copil înseamnă un fleac de 9 lei pe zi, bani care nu ajung nici pentru două felii de parizer, o eugenie si o sticlă mică de apă plată?
Cum să susţii că un alt reper important al statului este încrederea, când toată lumea s-a dumirit că este o inepţie să mai crezi în alegeri libere în contextul în care preşedintele dă girul obedienţilor aflaţi la putere să schimbe peste noapte jocurile democratice, pentru a-şi conserva funcţiile şi interesele meschine?
Mai putem oare vorbi de egalitatea în fața legii în stat când magistraţii alimentaţi cu pensii speciale cântăresc cu două talere şi băgă cu celeritate la puşcărie românul care fură, de foame, un salam, în timp ce pe asasinii economici cu gulere albe îi uită în sertare până intervine salvarea numită prescripţie?
Mai poate avea cineva curajul de a rosti cuvântul cinste, când tăvălugul promovărilor unor câţi în funcţii înalte, impus de preşedinte pe principiul obedienţă, nu competenţă, s-a concretizat în furturi de miliarde care au generat împrumuturi fabuloase ce vor fi plătite de zeci de generaţii de acum încolo?

Cu certitudine, orice român de rând ar răspunde negativ la toate întrebările de mai sus. Doar preşedintele şi clica de aplaudaci obedienţi care l-au susţinut vor fi singurii care vor nega că statul a eşuat după ce a fost capturat de ei, pentru a-şi acoperi incompetenta şi a-şi conserva funcţiile şi privilegiile.
Ce nu ştie, însă. preşedintele este că românii nu mai sunt naivi şi au învăţat din lecţia pandemiei că binele propovăduit de clasa politică nu trebuie înghiţit pe nemestecate dacă e făcut cu forţa, oricât de cinstit s-ar dovedi statul şi cei care-l conduc.

Dacă nu va pricepe acest lucru, măcar acum, în al 12-lea ceas al ultimului său mandat, preşedintele va ajunge precum Regele din povestea lui Andersen, doar un personaj vanitos, care a ajuns, la un moment dat, să meargă gol pe stradă.