Un eveniment de o importanță istorică a trecut aproape neobservat: Stelian Nistor, Suveranul Mare Comandor al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România, a fost ales președinte al Conferinței Mondiale a Ritului Scoțian pentru următorii cinci ani. Această conferință, desfășurată pentru prima dată la București, a reunit 160 de reprezentanți din 61 de state, consfințind astfel faptul că, timp de cinci ani, România va avea un rol central în masoneria mondială.

Această alegere nu doar că plasează România pe harta masoneriei internaționale, dar marchează și o recunoaștere a eforturilor și contribuțiilor lui Stelian Nistor în cadrul Ritului Scoțian Antic și Acceptat. Într-un context în care masoneria românească a fost adesea marcată de fricțiuni interne și neînțelegeri, această numire reprezintă un pas semnificativ către consolidarea și recunoașterea internațională a masoneriei din România.

Astfel, în timp ce scena politică românească rămâne agitată și imprevizibilă, în tăcere și discreție, România preia conducerea unei organizații cu o tradiție multiseculară, demonstrând că, dincolo de tumultul cotidian, există și realizări care merită atenția și respectul nostru.

Ce-i cu masoneria? Originile, viziunea și fricțiunile dintre rituri

Masoneria, în ciuda aurei de mister care o înconjoară de secole, nu este o organizație ocultă care trage sfori în umbră, ci mai degrabă o societate inițiatică, cu structură ierarhică, tradiții bine definite, simbolism bogat și o preocupare constantă pentru formarea morală, intelectuală și spirituală a membrilor săi. Dacă ai răbdarea și deschiderea să treci dincolo de clișeele cu șorțuri, coloane și semne discrete, descoperi că masoneria este, în esență, un sistem de educație morală bazat pe simboluri și ritualuri, moștenite din Evul Mediu și rafinate în epoca modernă.

De la bresle de zidari la „arhitecții morali” ai Lumii Moderne

Originea masoneriei moderne se află în breslele de zidari (masoni, în engleză) care lucrau la construcția catedralelor gotice din Europa. Aceste bresle aveau reguli stricte, inițieri graduale, jurăminte, un cod de onoare și o profundă legătură simbolică cu arta construcției. Cu timpul, în secolele XVII–XVIII, aceste structuri operative s-au transformat în loji speculative – adică în comunități formate nu doar din meșteșugari, ci din filosofi, matematicieni, aristocrați și oameni de cultură, atrași de idealurile de libertate, rațiune și progres.

Momentul de cotitură a fost fondarea Marii Loji a Angliei, în 1717, considerată începutul masoneriei moderne. De acolo, fenomenul s-a răspândit în toată Europa și apoi în Americi, adaptându-se contextului politic și cultural al fiecărei țări. Masoneria a jucat un rol major în promovarea valorilor Iluminismului, a libertăților civile, a educației și a statului de drept. Mulți părinți fondatori ai Statelor Unite erau masoni – inclusiv George Washington și Benjamin Franklin –, iar în Europa, influența masoneriei se resimte în Revoluția Franceză, în apariția constituțiilor moderne și în nașterea universităților laice.

Structură, ritualuri și rituri: ce e cu toate astea?

Masoneria este organizată pe grade (de regulă trei: ucenic, companion, maestru), iar fiecare grad implică o ceremonie de inițiere și învățarea unor simboluri și principii. Aceste grade sunt operate în loji, care la rândul lor sunt afiliate unor Mari Loji Naționale sau unor Supreme Consilii, în funcție de tipul de masonerie practicat.

Aici intervin riturile – adică tradiții ritualice diferite care folosesc același schelet simbolic, dar au moduri variate de interpretare și dezvoltare. Cele mai cunoscute rituri sunt:

• Ritul Scoțian Antic și Acceptat (RSAA) – cel mai răspândit din lume, cu 33 de grade, axat pe studiul spiritual și esoteric al simbolurilor.
• Ritul York – mai frecvent în SUA, cu o altă succesiune de grade și structuri.
• Ritul Francez – cu accente mai raționaliste și laice.
• Ritul Memphis-Misraïm – ezoteric și amplu, cu grade numeroase, răspândit mai ales în lojile simbolice independente.

Fricțiunile dintre rituri apar nu neapărat din diferențele doctrinare, cât din orgolii instituționale, bătălii pentru recunoaștere și poziții de putere, mai ales în țări unde masoneria este încă în reconstrucție (precum România, după 1989). Aici, după prăbușirea regimului comunist, masoneria s-a reorganizat haotic, cu multiple Mari Loji și Supreme Consilii care uneori nu se recunosc între ele, deși afirmă aceleași principii.

Care e scopul masoneriei în secolul XXI?

Departe de clișeele hollywoodiene, masoneria nu „conduce lumea”, ci funcționează mai degrabă ca o rețea de inițiere intelectuală și etică pentru cei care aleg să urmeze o cale a perfecționării personale. Se lucrează în tăcere, în interiorul lojilor, la cultivarea discernământului, autocontrolului, înțelegerii simbolice a lumii și respectului pentru diversitate. Nu toți masonii reușesc să trăiască aceste idealuri – după cum nici toți preoții sunt sfinți. Dar principiile rămân: lucrul asupra sinelui, în slujba binelui colectiv.

În prezent, masoneria are de înfruntat propriile crize: de imagine, de relevanță, de recrutare. Societatea civilă este mai sceptică, mai grăbită, iar ideea de discreție ritualică pare suspectă într-o epocă a transparenței compulsive. Cu toate acestea, în anumite cercuri – academice, juridice, culturale – masoneria încă oferă un cadru unic de dialog între oameni care, altfel, nu s-ar fi întâlnit niciodată.

Fricțiunile din România – între loialitate și rivalitate

În România, masoneria s-a reactivat imediat după Revoluție, dar fără o autoritate unică și stabilă. Mai multe Mari Loji și Supreme Consilii au apărut, fiecare cu propria legitimare istorică sau internațională. Radu Bălănescu, Mare Maestru al MLNR, a fost ani la rând figura oficială de reprezentare externă, în timp ce Stelian Nistor a urcat spectaculos în ierarhia Ritului Scoțian, ajungând recunoscut la nivel mondial. Tensiunea între cei doi a devenit vizibilă în 2020, când Nistor a fost exclus din MLNR, dar a continuat să conducă RSAA-ul cu sprijin internațional.

Această scindare reflectă o problemă mai largă: masoneria românească suferă de tribalism intern, de dispute legate de cine e „mai legitim” și cine are dreptul de a reprezenta o Tradiție. Iar asemenea rivalități slăbesc tocmai forța spirituală și intelectuală a instituției. În loc să construiască împreună Templul înțelepciunii, unii își dispută șorțul.

Mituri, fobii și fascinații: cum este percepută masoneria în România de azi

Dacă întrebi pe cineva la colțul blocului ce este masoneria, ai toate șansele să primești un răspuns care pendulează între conspirație globală, scenarii oculte cu reptilieni, nume mari care „sunt și ei acolo” și un soi de nelămurire cu iz de teamă superstițioasă. În România, masoneria nu este înțeleasă, ci fie idolatrizată, fie demonizată, rareori analizată lucid. Iar acest lucru spune mai multe despre societate decât despre organizație.

O taină inutil mistificată

În imaginarul colectiv românesc, masoneria a devenit un soi de sectă a celor puternici și bogați, un club unde „se decide tot”, dar în care nu intră nimeni fără sânge albastru, relații de culise și un dosar beton. A contribuit la asta și lipsa de comunicare din partea masoneriei însăși, dar mai ales valul de teorii conspiraționiste preluate mecanic din spațiul anglo-saxon. Într-o societate obișnuită cu structuri opace, în care statul, Biserica, partidele și serviciile secrete inspiră oricum neîncredere, masoneria a fost imediat asociată cu „ceva dubios”. Nu ajută nici faptul că mulți dintre cei care vorbesc despre masoni n-au citit o pagină despre istoria reală a ordinului.

Ironia este că exact lipsa de cultură generală – împotriva căreia masoneria se presupune că luptă – alimentează cel mai tare demonizarea ei. Astfel, o tradiție spirituală și intelectuală de secole este tratată cu suspiciune în aceeași frază în care apar „chipuri oculte”, „bani din umbră” și „planuri mondiale”. E ca și cum ai spune că bibliotecile sunt periculoase pentru că acolo se ascund idei.

Spectacolul fără profunzime

Mai apare, în spațiul public, și fenomenul opus: o fascinație de mall pentru masonerie. Unii aspiră să intre în lojă cu aceeași vanitate cu care și-ar lua o mașină scumpă sau un ceas elvețian. Nu pentru a lucra asupra sinelui, nu pentru că vor să înțeleagă simbolismul, ci pentru că „dă bine”. A fi mason a devenit pentru unii o chestiune de reputație, nu de inițiere, ceea ce denaturează complet scopul și natura organizației. De aici și profilul falsului mason: individ cu discurs bombastic, dar gol, care folosește jargonul inițiatic ca pe niște accesorii exotice.

Astfel, în România de azi, masoneria se regăsește prinsă între două extreme: satirizată de ignoranți și mimată de diletanți. Iar între aceste două straturi nu prea mai e loc de construcție tăcută și serioasă. Asta explică și valul de „loji de apartament”, „Mari Loji alternative” și alte forme de degenerare organizatorică, în care simbolurile sunt folosite, dar nu înțelese. Un fel de cosplay masonic.

Statut ambiguu, între legalitate și lipsă de transparență

Oficial, masoneria este legală în România și are statut juridic clar. Se organizează în asociații, are CUI, conturi bancare, statute depuse la tribunal și activitate declarată. Nu este un pericol pentru democrație și nu contravine Constituției. Însă absența unei comunicări coerente și asumate o face să pară în continuare ceva interzis, ceva ce „nu se spune cu voce tare”.

Paradoxul e următorul: masonii români fac acte de caritate, oferă burse, organizează simpozioane culturale și finanțează cercetare, dar aceste lucruri rămân complet necunoscute publicului larg. În schimb, orice bârfă, orice listă inventată cu „masoni celebri” face înconjurul internetului. Într-o lume dominată de fake news și senzaționalism, discreția a devenit periculoasă în sine, fiind confundată cu vinovăția.

Relevanță într-o lume digitală

Poate cea mai mare provocare a masoneriei azi este adaptarea la lumea contemporană, digitalizată, hiperconectată, dar superficială. Cât de relevant mai este un sistem inițiatic bazat pe ritualuri lente, simboluri seculare și grade care se parcurg în ani, într-o lume în care totul se face „instant” și în care oamenii nu mai au răbdare să citească o pagină întreagă?

Și totuși, tocmai această lentoare, această rigoare, acest „timp al lucrului asupra sinelui” poate fi o soluție, nu o relicvă. Într-o societate grăbită, lipsită de repere și de sens, ideea că există un loc unde ești provocat să gândești, să taci, să asculți și să înțelegi poate fi o formă rară de eliberare. Nu toți vor rezona cu ea. Dar cei care simt că mai e loc pentru spirit – nu doar pentru like – s-ar putea să descopere în masonerie un drum. Nu ușor, dar real.

Stelian Nistor: o biografie formidabilă – de la actorie la Suprem Mare Comandor al RSAA

Puțini oameni pot spune că au avut mai multe vieți într-una singură. Iar și mai puțini pot pretinde că au excelat în toate. Stelică Nistor, cum îi spun prietenii, este un astfel de personaj: actor de forță în tinerețe, vizionar în afaceri, figură impozantă în masoneria românească și internațională, dar și tată, prieten, provocator de idei și purtător de reverență față de un anume tip de rafinament pe cale de dispariție. Un bărbat cultivat, cu fler, cu autoritate discretă și un aer de domn al altor vremuri, deși prezent mereu în vârful actualității.

De pe scenă, direct în inima publicului

Stelian Nistor s-a născut pe 29 septembrie 1958 în Fălticeni – oraș de scriitori, de spirite neliniștite și nostalgii demne de Călinescu. A urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, acolo unde și-a format instrumentele unui actor complet: dicție impecabilă, prezență magnetică, un registru care putea trece cu grație de la comedie subtilă la tragedie grea. Nu a fost niciodată un actor de conjunctură. A fost un actor de substanță, un om al replicii trăite, nu doar rostite.

A fost director artistic la Teatrul Nottara, dar și unul dintre pionierii televiziunii moderne, fiind implicat în echipa de început a Pro TV – locul în care show-ul și gândirea strategică au devenit arte. Chiar dacă lumea l-a reținut mai târziu pentru alte domenii, cariera sa artistică rămâne una solidă și demnă de toată admirația. Într-o perioadă în care actorii nu se mulțumeau să fie „vedete”, ci își asumau un rol formator în viața publică, Nistor și-a pus amprenta cu discreție și rigoare.

Omul de afaceri care a știut să construiască în liniște

Nu s-a mulțumit cu scenă și aplauze. A simțit, poate, că lumea afacerilor oferă o altă scenă, mai complexă, mai dură, dar și mai ofertantă. Și a intrat. Stelian Nistor a fost acționar în Niso TransEurope SRL, firmă în parteneriat cu fostul ministru Lucian Șova, și a activat în zone economice diverse, inclusiv în colaborări cu mari grupuri internaționale. Nu s-a temut de complexitate și nu s-a încurcat în ițe mărunte. A fost un vizionar cu simț al construcției, un antreprenor care nu a vrut să fie vedetă în ziarele economice, ci eficient în arhitectura financiară.

Dincolo de toate, a știut să păstreze echilibrul între discreție și decizie. A construit, a riscat, a negociat. A navigat între lumea artistică, cea economică și – inevitabil – cea a ideilor mari, cu aceeași eleganță cu care își rostea replicile în tinerețe. Un om care a înțeles că banii nu înseamnă nimic dacă nu sunt însoțiți de o idee și o vocație.

Masoneria – scena în care a devenit simbol

De departe, însă, cea mai controversată și spectaculoasă parte a vieții lui Stelian Nistor este legată de masonerie. Nu orice masonerie, ci acea formă a Ritului Scoțian Antic și Acceptat (RSAA) care pretinde un nivel de înțelegere, disciplină și reprezentare internațională. În 2015, Nistor este ales Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu al RSAA din România – funcție care îi oferă un statut de vârf în ierarhia masonică.

În 2020, devine Președinte al Conferinței Mondiale a Ritului Scoțian. Iar în 2025 – un an de importanță simbolică și reală – este ales Președinte al tuturor Supremelor Mari Consilii de Rit Scoțian ale lumii. Așadar, un român conduce masoneria ritului scoțian la nivel mondial, un eveniment fără precedent în istoria post-decembristă a acestei organizații.

Sigur, există și umbre. În 2020, o decizie controversată a Marii Loji Naționale din România l-a exclus pe Nistor din această structură, un act interpretat de mulți drept o manevră internă, cu iz de rivalitate. Dar realitatea nu poate fi schimbată: RSAA-ul condus de el nu doar că a supraviețuit, ci a devenit recunoscut internațional, iar Stelian Nistor rămâne – pentru lumea masonică globală – o autoritate absolută. Piatra lui e sus, nu jos. Și nu o piatră oarecare, ci una inscripționată cu simbolurile marilor înțelegeri.

Familia – micul templu personal

Dincolo de toate, Stelian Nistor este și tatăl Catincăi Nistor, actriță și fost director interimar la Teatrul Bulandra. O tânără energică, cu spirit de inițiativă, dar și cu parte de critici publice aspre în ultimii ani, inclusiv pentru un episod legat de ICR Londra. Un drum poate sinuos, dar și un exemplu despre cât de greu e să porți un nume cunoscut și să îți construiești propria identitate.

Stelică nu s-a ferit să își asume postura de părinte implicat. A fost acolo, în public, în umbră, în spate. Așa cum e firesc pentru cineva care știe că viața e o scenă cu acte imprevizibile, iar în familie nu e loc de aplauze, ci de loialitate tăcută.

O prezență rară, între mister și rafinament

Ce rămâne, deci, după Stelică Nistor? Un portret atipic pentru România: un om cu vocație publică, dar cu reținerea aristocratică a celor care știu că nu totul trebuie strigat, că nu toți pașii trebuie explicați. Un om de scenă, de afaceri, de ritual, de tăcere și decizie. Un intelectual, un inițiat, un constructor de rețele și de idei. Poate că „masoneria” nu e pe gustul tuturor, dar nimeni nu-i poate contesta traseul și forța. Iar într-o Românie care suferă de mediocritate cronică, prezența unui personaj ca Stelian Nistor e o binecuvântare ironică la adresa Sistemului românesc – un memento că se poate trăi cu stil, cu forță și cu mister, fără să te explici nimănui.

Și-apoi, ce e mai frumos decât să rămâi un domn?
Unul care a urcat toate treptele fără să urle. Și care, chiar și din tăcere, poate rosti o lecție.