Știm cu adevărat de ce avem liber pe 24 ianuarie? Unirea Principatelor Române din 1859 sau „Unirea Mică”

Pe 24 ianuarie românii au zi liberă…În fiecare an întreb, de curiozitate, diverși oameni, dacă știu ce sărbătorim pe 24 ianuarie, iar unii dintre aceștia recunosc că nu știu exact ce. Ziua liberă fiind pentru ei o…sărbătoare în sine ori „Unirea Mică” și cam atât.

Nu ne dăm acum deștepți, nu toți ne-am născut cu „Unire-n cuget și simțiri”, dar nu strică să „recapitulăm”. Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 sau ”Unirea Mică” este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Unirea Principatelor fiind un deziderat formulat încă din timpul Revoluției de la 1848. Atunci când, la Brașov, la 12/24 mai, se elabora programul-legământ: ”Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Program ce cuprindea obiectivul fundamental românesc: ”Unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat neatârnat românesc”. Țelul comun fiind atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Pe ordinea de zi a Congresului de Pace de la Paris din 1856, figura și chestiunea organizării Principatelor Române. Dezbaterile care au avut loc în această privință consfințind caracterul internațional al problemei românești. Din cauza opoziției ireductibile a Austriei și Porții, Congresul de la Paris a hotărât însă, ca statutul definitiv al Principatelor să nu fie stabilit prin tratatul de pace. Ci numai să se consulte dorința moldovenilor și muntenilor în problema Unirii.

Adunările ad-hoc din Moldova

În acest context, în ambele Principate, conducătorii mișcări unioniste s-au organizat în câte o formațiune politică denumită ”partida națională”. După ce în Moldova și în Țara Românească s-au format Comitete ale Unirii, în primele luni ale anului 1857 s-a constituit un Comitet central al Unirii. Care a făcut o largă popularizare programului politic național: autonomia și neutralitatea Principatelor, unirea, prinț străin, guvern reprezentativ cu o singură adunare generală, în care interesele tuturor forțelor social-politice ale societății să fie reprezentate.

Adunările ad-hoc din Moldova (22 septembrie/3 octombrie 1857-21 decembrie 1857/2 ianuarie 1858) și din Țara Românească (30 septembrie/12 octombrie-10/22 decembrie 1857) au întrunit deputați boieri și țărani, câte unul de județ (ținut).
Chemați să se pronunțe în problema unirii, participanții au dat răspunsul pozitiv prin cele două Rezoluții aproape identice votate (în Moldova la 7/19 octombrie 1857, iar în Țara Românească la 8/20 octombrie 1857). Rezoluții în care cereau: Unirea Principatelor într-un singur stat; neutralitatea Principatelor Unite; autonomia în temeiul vechilor tratate cu Poarta Otomană; prinț străin, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei, cu moștenirea Tronului, moștenitorii urmând a fi crescuți în religia țării; adunarea obștească cu adevărat reprezentativă, una singură, ca putere legiuitoare.

Se propune drept candidat unic colonelul Alexandru Ioan Cuza

O comisie a Puterilor Garante, printre care Rusia, Franța și Anglia, a analizat hotărârile celor Două Divanuri. Pe baza acestora s-a semnat, în 1858, Convenția de la Paris. Care a reprezentat cadrul constituțional pentru organizarea celor două principate. Conform prevederilor Convenției de la Paris, în zilele de 14, 16, 17 și 18 decembrie 1858, în Moldova, s-au desfășurat alegeri pentru Adunarea electivă. La 28 decembrie 1858 s-au deschis lucrările Adunării Elective, care a validat mandatele a 55 dintre 58 de deputați aleși. Partida Națională avea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării, dar, din nefericire, nu se pronunțase încă asupra numelui candidatului.

Aripa conservatoare era divizată între cei doi candidați. Respectiv Mihail Sturdza, fostul domn al Moldovei (1834-1849) și fiul acestuia, Grigore Sturdza. După retragerea candidaturii lui Costache Negri, Mihail Kogălniceanu renunță. Și, în plus, în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naționale, propune drept candidat unic al acestei grupări pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Fruntaș al luptei unioniste, Cuza se remarcase printr-o răsunătoare demisie din funcția de pârcălab de Corvului, în vara lui 1857, ca formă de protest față de abuzurile electorale ale caimacamului Nicolae Vogoride.

Spre fericirea românilor…

Alegerile pentru Adunarea Electivă a Țării Românești s-au desfășurat între 8/20 și 12/24 ianuarie 1859. Partida Națională n-a reușit să obțină majoritatea mandatelor, în acest context, liderii Partidei Naționale și, în special liberalii-radicali, elementul cel mai dinamic al coaliției, și-au dat seama că singura cale de izbândă este apelul la masele populare. Au fost mobilizați bucureștenii, au fost chemați țăranii din preajma Capitalei.
Lucrările Adunării Elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie într-o atmosferă incendiară. Clădirea din Dealul Mitropoliei era înconjurată de mii de oameni. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naționale s-au reunit la hotelul ”Concordia” din București unde, pentru prima oară, s-a formulat cu voce tare ceea ce până acum fusese doar o năzuință: alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate.

În dimineața zilei de 24 ianuarie 1859, lucrările Adunării s-au reluat. Apoi a avut loc o ședință secretă a deputaților. Reveniți în sala de ședințe au trecut la vot. Toate cele 64 de buletine purtau numele lui Cuza, unele având și urări adresate domnitorului: ”spre mărirea patriei”, ”spre fericirea românilor”.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole