Strugurii de masă din solarii – atracția momentului în Piața Cibin din Sibiu

Publicat: 12 aug. 2023, 07:00, de Alice Gherman, în ECONOMIE , ? cititori
Strugurii de masă din solarii - atracția momentului în Piața Cibin din Sibiu

Un fermier din Pleşoiu, judeţul Olt, cultivă viță-de-vie în solarii. Strugurii obținuți se coc mai devreme cu două luni decât strugurii plantați în câmp deschis, sunt gustoși, nu sunt tratați cu chimicale și au dimensiuni uriașe.

Galben-aurii sau de un roșu intens până la negru, cu boabe cât bomboanele de ciocolată, dulci și suculenți, aceștia sunt struguri de la Pleșoiu, județul Olt, nu din Italia ori Spania, cum ai fi tentat să crezi. Acum trei ani, Ion Păunel, fermier și președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, a dat roșiile și ardeii grași pe strugurii de masă. Legumicultor din tată în fiu, Păunel s-a gândit să cultive în solariile sale struguri de masă, în sistem Pergola (metodă care permite dezvoltarea viei pe două corzi și care crește calitatea și cantitatea strugurilor). Ideea i-a venit după ce a văzut acest sistem de cultivare a strugurilor în spațiu protejat, la niște prieteni din Republica Moldova. Fascinat de producția mare a strugurilor cultivați în solarii, Păunel a cultivat în 2021, 6.000 mp de viță-de-vie în sistem Pergola, la solar, printre tomate și alte legume. Culmea, vița a intrat pe rod în 2022, iar anul acesta, a avut record neașteptat de struguri, între 5 și 20 kg pe plantă, adică o medie de 6-7 kg de struguri pe butaș.

Viticultura la solar, o soluție de viitor

”Vița-de-vie crescută în spații protejate e o cultură atipică. M-am documentat mult înainte să mă apuc. Sistemul se practică pe suprafețe mari în Republica Moldova, Uzbekistan și Kazahstan. La noi e cvasi necunoscut, dar e o soluție de viitor, având în vedere condițiile climatice. Nu există un soi de viță-de-vie special pentru cultivarea în solar, ideea este ca soiul să fie de struguri timpuri, nu tardivi. Condițiile din solar – lipsa dăunătorilor, căldura și umiditatea controlate – contribuie la o producție de struguri sănătoși, netratați chimic și cu bobul mare. Eu acum vreo șapte ani deja cultivasem pentru umbră, pe la capătul solariilor mele, 14 butași de viță-de-vie, din care s-au prins vreo 10. Ideea era să fac umbră tomatelor când era prea mult soare. Apoi, am zis să trec la cultivarea mai serioasă.”

Avantajele solarului: coacere timpurie, producție mare, fără boli sau dăunători și fără tratamente fitosanitare

Fermierul din Olt nu a renunțat încă la solariile sale de tomate, dar văzând că via cultivată a intrat pe rod la numai doi ani de la plantare, se gândește acum serios dacă nu cumva ar trebui să se axeze doar pe viticultura în solarii. De la 6.000 mp pătrați cultivați cu struguri în solarii vrea să ajungă la 8.500 mp. ”Avantajele cultivării strugurilor în spații închise sunt coacere și producție timpurie, cu 30-45 de zile mai devreme decât strugurii cultivați în câmp, o calitate mai bună a boabelor de struguri, absența dăunătorilor și, evident, absența tratamentelor fitosanitare, deci sunt struguri bio.”

Când a ieșit pe piață cu strugurii săi pe care îi vinde alături de tomate în Piața Cibin, din Sibiu, cumpărătorilor nu le venea să creadă să strugurii sunt producție autohtonă. ”Nu mă credea nimeni că sunt românești. Până la urmă, am decis să-i tăiem și cu o bucată de coardă, să vadă omul că sunt din producția proprie și că nu-i mint, sunt proaspeți.”