Student în România: 2 din 5 cursanți abandonează facultatea în primul an. Cei care locuiesc în orașul în care învață, mai puțin motivați | STUDIU

Publicat: 11 oct. 2021, 17:15, de Mihaela Verdes, în Educație , ? cititori
Student în România: 2 din 5 cursanți abandonează facultatea în primul an. Cei care locuiesc în orașul în care învață, mai puțin motivați | STUDIU

Cei mai mulți studenți renunță la facultate în primul an, arată un studiu făcut pe 5 cohorte de studenți. Datele provin în principal din Registrul Matricol Unic și din rezultatele examenului de Bacalaureat. Studiul vizează anii universitari 2015-2020 și a fost realizat în 2021.

Studiul este realizat de 4 români: Claudiu Herțeliu, Cezar Hâj, Andrei Pârvan și Daniela Alexe-Coteț. El face parte dintr -un proiect mult mai amplu al UEFISCDI/ Ministerului Educației: „Calitate în învățământul superior” și urmează să apară la editura Axel Springer.

Studenții care provin din alte localități decât cea în care e situată universitatea sunt mai motivați și nu abandonează. Probabil pentru că altfel nu prind loc în cămin și/ sau un job suficient de bun, care să le permită să rămână ulterior în acel oraș.

Pentru cei care locuiesc în același oraș, probabil confortul casei părintești îi face mai puțin motivați. De asemenea am constatat că programe de studiu precum: medicina, cele militare sau teologice au înregistrat rate ale abandonului cu mult mai mici (uneori 3-5%).

Comparativ, la majoritatea celorlalte programe nivelul de abandon a fost mai mare – sau apropiat – de 40%„, explică Claudiu Herțeliu, prodecanul Facultății de Cibernetică(ASE) pentru HotNews.ro.

Performanța școlară din liceu și Bacalaureat contează

Herțeliu mai spune că cei care au învățat bine în liceu sau au obținut note mari la examenul de Bacalaureat sunt mai motivați să rămână în facultate.

„Am constatat că, similar cu alte studii internaționale, studenții care au avut rezultate foarte bune la examenul de Bacalaureat au tendință de a nu abandona. În timp ce acei studenți cu rezultate la Bacalaureat mai slabe au șanse mai ridicate de abandon”, explică profesorul.

Datele provin din Registrul Matricol Unic și din rezultatele examenului de Bacalaureat. Studiul începe cu anul universitar 2015-2016, până în anul 2019-2020. Analiza a fost realizată în 2021, când ultimul an universitar finalizat era 2029-2020.