Studenții de la Medicină care fac voluntariat în spitale vor primi câte 2.500 de lei lunar

Publicat: 13 nov. 2020, 08:00, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Studenții de la Medicină care fac voluntariat în spitale vor primi câte 2.500 de lei lunar
Raed Arafat a anunțat că procentul populației României infectată cu COVID-19 a ajuns la 4,5%

Guvernul a discutat în ultima ședință un proiect de ordonanță care prevede ca studenții de la Universitatea de Medicină să fie recompensați cu 2.500 lei lunar dacă se înscriu ca voluntari în îngrijirea pacienților cu COVID-19.

Executivul speră ca astfel să atragă aproximativ 3.000 de voluntari într-o primă fază, din colaborarea cu universitățile, a declarat secretarul de stat Raed Arafat după ședința de Guvern. Arafat speră să atragă în total 20.000 de voluntari dintre care să recruteze personalul de ajutor.

„Referitor la OUG pentru măsuri noi în asistenţa medicală pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19, care a fost în primă lectură, ordonanţa prevede acordarea dreptului de liberă practică temporară medicilor absolvenţi ai facultăţilor de Medicină, medicilor rezidenţi, indiferent de anul de pregătire în rezidenţiat, pe durata situaţiei cu care ne confruntăm cu SARS-CoV-2, astfel încât să poată să lucreze sub supraveghere în spitale şi să asiste în secţiile în care sunt îngrijiţi pacienţii care suferă de COVID-19″, a declarat Raed Arafat, după şedinţa de guvern.

Contracte de voluntariat

Studenţii vor semna contracte de voluntariat cu inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde vor fi repartizaţi şi vor lucra în unităţile sanitare din judeţele respective sub coordonarea unei persoane desemnate de unitatea sanitară.

„La fiecare lună se aşteaptă o activitate de aproximativ 120 de ore, iar, la finalul fiecărei luni, studentul va primi un premiu în cuantum de 2.500 lei. Plus, cei care vor fi în alte localităţi decât centrele universitare unde studiază sau localităţile de domiciliu sau reşedinţă vor primi o diurnă, plus cazarea şi masa gratuite din partea autorităţilor sau a unităţii sanitare unde vor activa”, a precizat Arafat.

Potrivit şefului DSU, aceste măsuri sunt „extrem de importante” pentru creşterea capacităţii sistemului.