Studiu: Atenție, bolnavii de coronavirus își pot infecta animalele de companie

Publicat: 19 sept. 2020, 08:00, de Mihaela Ionescu, în ESENȚIAL , ? cititori
Studiu: Atenție, bolnavii de coronavirus își pot infecta animalele de companie

Persoanele infectate cu coronavirus pot transmite boala animalelor de companie alături de care locuiesc, conform unui studiu.

Covid-19 este o zoonoză, o boală infecțioasă transmisă de la animal la om. Chiar dacă pare că animalele domestice nu joacă un rol important în propagarea sa, apar din ce în ce mai multe informații conform cărora pisicile, câinii și chiar și tigrii pot lua virusul.

În cadrul unui nou studiu, care va fi prezentat cu prilejul unui congres ştiinţific, dar care nu a fost publicat într-o revistă cu un comitet de lectură, cercetători canadieni în ştiinţe veterinare au testat animalele domestice ale persoanelor infectate cu noul coronavirus sau care au prezentat simptome asociate cu COVID-19, conform Agerpres.

Într-un prim grup, pentru care diagnosticul nu era mai vechi de două săptămâni, au cercetat prezenţa virusului (printr-un test PCR) la 17 pisici, 18 câini şi un dihor. Toate testele au ieşit negative, cu excepţia unuia singur, care a fost neconcludent.