Studiu: Celulele maligne, care formează metastaze, sunt mai active noaptea

Cercetătorii de la Ecole Polytechnique Federale din Zurich (EPFZ) au făcut o descoperire uimitoare privitoare la celulele canceroase: se pare că tumorile cancerului de sân își măresc activitatea în timpul nopții, producând mai multe celule canceroase formând metastaze, transmite agenția Belga.

Această descoperire a fost anunțată săptămâna aceasta de echipa biotehnologului Nicola Aceto, profesor de oncologie moleculară la EPFZ, în revista de specialitate Nature.




Împreună cu colegii săi de la Universitatea și Spitalul universitar din Basel, cercetătorii au evidențiat schema zi-noapte a cancerului de sân în cazul a 30 de paciente afectate de această boală și pe șoareci.

”Dacă persoana respectivă doarme, tumora este trează”, concluzionează prof. Aceto, într-un comunicat EPFZ.

Studiul s-a concentrat pe celulele tumorale așa-numite ”circulante”, respectiv celule detașate din tumora inițială, aflate în circulația sângelui. Unele dintre aceste celule formează metastaze, responsabile de până la 90% din totalul deceselor cauzate de cancer.

Cercetătorii au mai constatat că tumorile secretă mai multe celule canceroase în circulație în timpul repausului. Celulele canceroase eliberate în timpul nopții au, de asemenea, tendința ca să se fixeze sub formă de metastaze. Dinamica acestor celule maligne circulante este influențată de hormoni importanți din ciclul somn-veghe, cum ar fi melatonina, se precizează în acest studiu.

Rezultatele acestui studiu oferă informații valoroase pentru formularea diagnosticului, spun specialiștii. De exemplu, pot fi utile pentru realizarea biopsiilor în momente precise, controlate. De asemenea, tratamentele contra cancerului ar putea fi îmbunătățite, dacă ele vor fi adaptate și astfel maximizate din punct de vedere al eficacității fiind administrate în timpul somnului.

Într-un articol de însoțire a acestui studiu, Harrison Ball și Sunitha Nagrath de la Universitatea din Michigan, citați de 7sur7, au scris despre echipa prof. Nicola Aceta că au realizat ”un tablou remarcabil”.

Totuși, rezultatele trebuie în continuare confirmate prin studii clinice înainte de a le folosi în practica clinică. De asemenea, este interesant de observat dacă ritmul de 24 de ore se verifică și în cazul altor tipuri de tumori maligne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Austria este una dintre țările care se opune ca România să adere la spațiul Schngen SURSA FOTO: https://www.schengenvisainfo.com/

Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen

Refuzul categoric al Austriei de a intra România în Spațiul Schengen ascunde o mulțime de interese economice și financiare uriașe. Potrivit informațiilor noastre provenite din...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...