Studiu: Infractorii au devenit tot mai sofisticaţi în folosirea criptomonedelor pentru spălarea de bani

Conform unui studiu realizat de firma de cercetare a sectorului monedelor digitale Elliptic, infractorii au devenit mult mai sofisticați în folosirea criptomonedelor în spălarea de bani, sute de milioane de dolari trecând în 2019 prin portofele electronice care permit utilizatorilor să le ascundă urma.

Conform cercetătorilor, cel puţin 13% din toate câştigurile ilicite în bitcoin au trecut în 2020 prin portofele electronice private, ceea ce face mai dificilă urmărirea tranzacţiilor cu criptomonede, în creştere de la 2% în 2019.

În timp ce tranzacţiile cu criptomonede au loc sub pseudonim, acestea sunt înregistrate în blockchain, ceea ce uşurează urmărirea parcursului fondurilor. În ultimele decenii, autorităţile de aplicare a legii au devenit mai eficiente în urmărirea activităţilor ilicite prin sistemul blockchain, conform studiului, citat de news.ro.

Dar portofelele private, care sunt de mai multe tipuri, combină, amestecă şi anonimizează tranzacţiile cu criptomonede, complicând urmărirea banilor.

Cea mai mare parte a monedelor bitcoin în valoare de 120.000 de dolari strânse printr-o operaţiune a hackerilor pe Twitter, în luna iulie, au mers într-un portofel privat, ca şi o parte din criptoactivele de 280 de milioane de dolari furate în septembrie de pe platforma asiatică KuCoin, a descoperit Elliptic.

În timp ce volumul total al activităţilor ilicite cu criptoactive a crescut în termeni absoluţi, este echivalent cu sub 1% din toate tranzacţiile digitale, ceea ce reprezintă o scădere de 35% faţă de 2012, potrivit Elliptic.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Nu vă lăsați păcăliți! Politicienii nu sunt mesageri divini

Nicolae Ciucă a invocat inspirația divină când a decis să formeze alianța cu PSD. ”Dumnezeu ne-a luminat mintea”, a declarat el. Gabriela Firea este...

Cheltuielile cu salariile, bonusurile și indemnizațiile de la CE Valea Jiului...

Complexul Energetic Valea Jiului a devenit operațional din luna octombrie 2023, prin preluarea activelor importante de la Complexul Energetic Hunedoara. Cheltuielile Complexului Energetic Valea...