Studiu: Preocupările legate de securitatea energetică sporesc atenția guvernelor asupra energiei regenerabilă

Securitatea energetică a ajuns în fruntea listei de priorități a guvernelor, ca urmare a instabilității geopolitice și a creșterii în spirală a prețurilor la gaze. Prin urmare, guvernele din întreaga lume caută să accelereze și să extindă domeniul de aplicare al programelor lor de energie regenerabilă pentru a contribui la reducerea dependenței de energia importată, potrivit celui de-al 59-lea indice EY Renewable Energy Country Attractiveness Index (RECAI).

RECAI 59 explorează modul în care tehnologiile emergente în domeniul energiilor regenerabile și al combustibililor verzi au potențialul de a reduce substanțial ponderea gazului în producția de energie, creând astfel un climat favorabil investițiilor pentru aceste surse de aprovizionare. În Europa, de exemplu, creșterea capacității de import de gaze naturale lichefiate (GNL) a dobândit un impuls, la fel ca și stimularea producției de gaze verzi și dezvoltarea altor combustibili alternativi. Raportul notează că, deși aprovizionarea cu gaze din alte părți pentru a reduce dependența de gazul rusesc nu se poate întâmpla peste noapte, un impuls semnificativ este acum evident.

Raportul explorează, de asemenea, oportunitatea prezentată de tehnologiile plutitoare. Energia eoliană offshore continuă să aibă un mare potențial de investiții, costul energiei electrice generate urmând să scadă la 70 USD/MWh sau mai puțin până în 2030. Pe lângă cele 11 proiecte eoliene offshore plutitoare aflate deja în funcțiune, alte peste 100 – cu o capacitate combinată de peste 26 300 MW – sunt în construcție, au obținut finanţare sau aprobarea autorităților de reglementare sau se află în primele etape de planificare.

Energia solară plutitoare atrage, de asemenea, o atenție sporită, deoarece costul panourilor fotovoltaice (PV) a scăzut vertiginos, iar capacitatea globală a crescut de peste 100 de ori. Până în prezent, majoritatea proiectelor „fotovoltaice plutitoare” se desfășoară pe suprafețe de apă dulce artificiale, unde mediul este relativ controlat, dar există planuri de a se muta mai departe în largul mării, pentru a exploata resursele mult mai mari de acolo.

În timp ce SUA și China rămân primele două piețe în funcție de atractivitatea investițiilor în energie regenerabilă, există mai multe schimbări în clasamentul primelor 10 piețe, Marea Britanie (locul 3) urcând două locuri, Germania (locul 4) urcând cu trei locuri, iar Spania (locul 9) și Țările de Jos (locul 10) urcând câte un loc.

Printre piețele care au înregistrat progrese notabile în această ediție se numără Danemarca (+4) – cu un nou obiectiv de a produce până la 6 GW de hidrogen anual până în 2030, Polonia (+3) – care a lansat licitații pentru trei noi concesiuni eoliene offshore, Finlanda (+7) – care a aprobat introducerea unui model de licitație pentru închirierea apelor publice în vederea dezvoltării energiei eoliene offshore, Austria (+7) – unde guvernul s-a angajat să aloce 250 de milioane de euro (264 de milioane de dolari SUA) pentru a sprijini dezvoltarea surselor regenerabile de energie, Grecia (+3) – care încearcă să își dubleze capacitatea instalată de energie regenerabilă la aproximativ 19 GW până în 2030, și Germania (+3) – care și-a devansat cu 15 ani, până în 2035, obiectivul de 100% energie verde.

De când a fost introdus indicele PPA (Power Purchase Agreement) în cadrul RECAI, în urmă cu șase luni, piața PPA-urilor a continuat să se extindă. Prețurile excepțional de ridicate și foarte volatile de pe piața energiei electrice îi determină pe cumpărători să își fixeze prețul energiei electrice pentru cât mai mult timp posibil, în timp ce companiile se străduiesc să își respecte angajamentele luate la COP26 de a-și decarbona operațiunile și lanțul de aprovizionare. Cererea de PPA-uri a crescut semnificativ și nu dă semne de încetinire.

Mihai Drăghici, Director, Consultanţă, EY România: „România s-a calificat în topul primelor 30 de companii din indexul PPA (Corporate Power Purchase Agreement) în urma unei evaluări cuprinzătoare a 12 parametri cheie, care acționează ca un indicator al potențialului PPA al companiilor. Raportul reprezintă o recunoaștere a potențialului pieței locale pentru astfel de instrumente care pot contribui la reducerea costurilor cu energia și la stabilitatea prețurilor pe termen lung pentru companiile mari consumatoare de energie, oferind în același timp contractele pe termen lung solicitate de dezvoltatori pentru a finanța noi investiții.”

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...
Sursa foto: Pixabay.com

Fii isteț! Vinde-ți casa fără să fii amendat!

În contextul unui mediu imobiliar în continuă schimbare, proprietarii de case se confruntă adesea cu dilema de a stabili prețul corect pentru vânzarea proprietății...