Studiu: Răceala obișnuită ar putea oferi o protecție contra Covid-19, dar vaccinul rămâne esențial

Publicat: 10 ian. 2022, 20:15, de Magda Marincovici, în ESENȚIAL , ? cititori
Studiu: Răceala obișnuită ar putea oferi o protecție contra Covid-19, dar vaccinul rămâne esențial
gripă_răceală

După o răceală curentă în aceast sezon este posibil să avem o anumită protecție contra Covid-19, sugerează unele studii, ceea ce nu înseamnă automat că oricine a răcit este protejat de noul coronavirus.

Încă de la început, ”experții spun că nimeni nu ar trebui să se bazeze doar pe această apărare și că vaccinurile rămân esențiale”, transmite BBC.

Studiul publicat în Nature Communications a fost realizat pe 52 de persoane care locuiau cu cineva care a fost infectat cu Covid-19.

Cercetătorii au pornit de la faptul că infecția Covid-19 este provocată de un tip de coronavirus, iar unele răceli sunt cauzate de alte coronavirusuri. Autorii studiului s-au întrebat dacă imunitatea împotriva coronavirusurilor care provoacă răceli ar putea ajuta și contra noului coronavirus Sars-Cov-2.

Dar cercetătorii subliniază că ar fi o ”greșeală gravă” să considerăm că oricine a răcit recent este protejat împotriva Covid-19, doar pentru că ambele infecții sunt cauzate de coronavirusuri.

Banca de memorie

Cercetătorii de la Imperial College London s-au axat pe celulele T, element esențial în sistemul imunitar al omului. Ei au stabilit că unele celule T atacă orice celulă infectată de exemplu cu virusul răcelii. După trecerea răcelii, unele celule T rămân în organism ca o ”bancă de memorie” pregătite să lupte în cazul unei noi confruntări cu virusul.

În septembrie 2020, cercetătorii au studiat 52 de persoane care nu erau încă vaccinate, dar care locuiau cu persoane care tocmai erau testate pozitiv pentru Covid-19.

Jumătate din persoanele din acest grup au primit Covid-ul în perioada studiului de 28 de zile, iar jumătate nu.

S-a descoperit că o treime dintre persoanele care nu au făcut Covid aveau în sânge niveluri ridicate de celule T cu memorie specifică.

Cercetătorii spun că aceste celule cu memorie au apărut atunci când organismul a fost infectat cu un alt coronavirus din aceeași familie.

Autorii studiului i-au în calcul și unii factori variabili, cum ar fi ventilația spațiilor comune, cât de intens a fost contactul între persoanele aflate în același spațiu.

Potrivit dr. Simon Clarke de la Universitatea din Reading, „ar putea fi o greșeală gravă să credem că oricine a răcit recent este protejat împotriva Covid-19, deoarece coronavirusurile reprezintă doar 10-15% dintre răceli.”

Profesorul Ajit Lalvani, autorul principal al studiului, a fost de acord că vaccinurile sunt cheia protecției.

El a adăugat: „Învățarea din ceea ce face corpul corect ar putea ajuta la elaborarea noilor vaccinuri”.