Studiu SUA-Israel: O moleculă produsă de rumegătoarele lama ar putea să ne protejeze contra tuturor variantelor coronavirsului

Publicat: 09 iul. 2022, 10:31, de Magda Marincovici, în ESENȚIAL , ? cititori
Studiu SUA-Israel: O moleculă produsă de rumegătoarele lama ar putea să ne protejeze contra tuturor variantelor coronavirsului
lamă

Un grup de cercetători din Statele Unite și Israel au reușit să izoleze un nano-anticorp care ar putea fi salvator pentru omenire de toate variantele lui Sars-Cov-2.

Acest grup de cercetători proveniți din universități americane și israeliene, în majoritate biochimiști și geneticieni, ne invită să fim optimiști. Ei spun că au descoperit molecule eficace pentru a bloca sursa tuturor variantelor lui Sars-Cov-2 și dezvoltarea acestora.

Așa cum explică Medical News Today, aceste molecule, care sunt nano-anticorpi (sau nanocorpi) mult mai mici și mai puțin complecși comparativ cu anticorpii tradiționali, au fost obținuți datorită … animalelor rumegătoare numite lame.

Site-ul de actualitate științifică informează că, în cadrul studiului, cercetătorii au efectuat o serie de proceduri în laborator pe un eșantion de sânge provenit de la aceste rumegătoare, ceea ce le-a permis să găsească o ”perlă” rară.

Astfel, cercetătorii au constatat rolul decisiv jucat de nanocorpi capabili, la nivel molecular, de a se lega simultan de numeroși receptori ai coronavirusului, împiedicând astfel ca acesta să poată să se dezvolte în organism.

Acești nanocorpi sunt foarte eficace contra variantelor lui Sars-Cov și Sars-Cov-2, inclusiv contra Omicron, confirmă autorii studiului publicat în Science Direct.

Molecula în discuție ar putea deci să reprezinte o bază foarte interesantă pentru tratarea Covid-19, cu atât mai mult cu cât ea este, potrivit cercetătorilor, destul de simplă și puțin costisitoare de produs, dar, de asemenea, ușor de administrat.

Într-un studiu preclinic, ”noi am arătat că nanocorpii noștri – PiN-31 – pot să protejeze în același timp plămânii și căile respiratorii superioare contra infecțiilor, spune entuziasmat prof. Yi Shi, doctor în biologie celulară și autorul principal al studiului, citat de Medical News Today. Datele noastre indică că terapia prin inhalare pe bază de nanocorpi poate reduce transmiterea și este posibil ca să fie complementară vaccinului existent”.

Acum, rămâne confirmarea terapiei în următoarele faze de testare.

Dar cercetătorii sunt optimiști în privința potențialului de asimilare a acestor nanocorpi. Ei ne pot permite să depășim problemele fundamentale cu care se confruntă anticorpii umani. Pentru că sunt molecule mari, anticorpii noștri tradiționali au un grad scăzut de penetrare în țesuturi (…) precum și o legătură slabă sau inexistentă cu zonele de la suprafața unor molecule, care sunt pe deplin accesibile doar moleculelor de dimensiuni mai mici, mai precizează cercetătorul.