Supărare mare la Paris: Taxe de parcare pentru motociclete și scutere

Publicat: 01 sept. 2022, 09:01, de Magda Marincovici, în ESENȚIAL , ? cititori
Supărare mare la Paris: Taxe de parcare pentru motociclete și scutere

De la 1 septembrie, administrația Parisului a anunțat introducerea taxei pentru parcarea motocicletelor și scuterelor, susținând că este o măsură necesară pentru a răspunde ”problemelor climatice și de sănătate publică”, transmite euronews.

Taxa este de 3 euro pe oră în centrul Parisului și 2 euro la periferie. Rezidenții pot plăti 22,50 euro pentru un card anual, care înseamnă un tarif de 0,75 euro/zi.

„Este un dezastru”, spune Sébastien Mazelier, angajat în sectorul securității, care circulă prin Paris cu mopedul pentru întâlniri de serviciu. „Lucrăm 8 până la 12 ore pe zi, la 3 euro pe oră parcare, ne va costa în medie 500 euro pe lună”.

Patronii de magazine de motociclete subliniază că introducerea taxelor de parcare i-a determinat pe cumpărători să se orienteze spre motociclete și scutere electrice care sunt scutite de această taxă.

Dar așa cum arată un cetățean, o motocicletă clasică nouă este 8.000 de euro, în timp ce una electrică este 20.000 de euro și nu oricine își poate permite.

Legat de noua taxă de parcare, acesta spune furios: ”E jumătate din prețul parcării unei mașini și punem patru motociclete într-un loc de parcare. Asta e furt!”