Surse: PSD vrea postul de premier. Ce ministere vor social-democrații

Publicat: 02 nov. 2021, 10:59, de Narcis Popescu, în News , ? cititori
Surse: PSD vrea postul de premier. Ce ministere vor social-democrații

Conducerea liberalilor a stabilit reia negocierile pentru formarea unei majorități în Parlament astfel încât să reușească să treacă un guvern, dar, deși la nivel oficial declarațiile liberalilor ar favoriza o refacere a fostei alianțe cu USR, în interiorul partidului s-a discutat aplicat despre o coaliție cu PSD. Social-democrații au schimbat și ei discursul și au făcut, de data asta, public faptul că își doresc să se întoarcă la Palatul Victoria.

Partidul Social Democrat își asumă și în această criză să intre la guvernare. Vom vedea înspre ce direcție duc lucrurile”, a declarat, marți dimineață, președintele PSD, Marcel Ciolacu.

 „Am constatat că după încă zece zile de criză anumiți lideri politici au spus clar că nu poate să treacă prin Parlament un guvern minoritar, lucru pe care noi îl spunem de la începutul crizei, că indiferent dacă este un guvern USR, PNL, PSD, România nu are nevoie în acest moment de un guvern minoritar. Toate scenariile rămân deschise în continuare și cred cu tărie că întoarcerea la popor este cea mai corectă”.

Nu avem condiții vorbesc cu toată lumea la telefon, nu am nicio reținere, indiferent din ce zonă politică vin aceste telefoane”, a spus Ciolacu, însă, potrivit informațiilor noastre, PSD va solicita chiar postul de prim-ministru în viitorul Guvern.

Calculele social-democraților arată că PNL, alături de UDMR, chiar dacă i-ar convinge pe cei de la USR să revină în Coaliție, nu ar avea voturi suficiente pentru a trece Guvernul prin Parlament, din cauza grupului de parlamentari controlați de Ludovic Orban, care nu mai susțin deciziile partidului, și, se pare, și din cauză că grupul minorităților naționale nu ar fi de acord să voteze un Executiv din care ar face parte USR.

Social-democrații ar intra la guvernare cu prima gardă a partidului, și ar dori să primească ministere cheie, precum MAI, unde este vehiculat ca posibil ministru fostul premier Mihai Tudose.

Având în vedere că sunt puse la bătaie și posturile de președinți ai Camerei Deputaților și Senatului, președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-ar dori să ocupe locul eliberat prin demisia lui Ludovic Orban.

Ciolacu: Putem merge cu propunere de premier la Cotroceni

Liderii PSD se reunesc în ședința CPN, după ce premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus mandatul. În cadrul ședinței se discută strategia politică pentru perioada următoare, iar Marcel Ciolacu a venit cu o variantă care schimbă datele problemei.

Marcel Ciolacu le-a spus colegilor din PSD că s-ar putea ca la următoarea rundă de consultări cu președintele Klaus Iohannis, social-democrații să meargă cu o propunere de premier.

În partid se discută despre faptul că propunerea de premier a PSD ar putea fi chiar Marcel Ciolacu.