Sute de călători, blocați în trenul Baia Mare- Mangalia, la temperaturi de peste 60 de grade. Nu au aer condiționat, iar geamurile nu se deschid

Publicat: 25 iun. 2021, 11:52, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Sute de călători, blocați în trenul Baia Mare- Mangalia, la temperaturi de peste 60 de grade. Nu au aer condiționat, iar geamurile nu se deschid

Sute de călători au rămas blocați în trenul IRN 1942, care a plecat joi după amiaza din Baia Mare, la o temperatură de peste 60 de grade, spunând că geamurile nu se pot deschide. Mai mult, locomotiva trenului s-a defectat și nu se știe când aceștia vor ajunge la destinație.

Conform Antena 3, oamenii sunt disperați pentru că temperaturile au devenit insuportabile. În vagoane sunt peste 60 de grade, nu există aer condiționat şi geamurile de la cușeta sunt blocate sau se deschid la doar 30 de cm. Toate aceste “condiţii” la un bilet plătit la clasa 1.

Ulterior, călătorii au contactat sursa de mai sus pentru a semnala şi faptul că locomotiva trenului cu care au plecat joi din Baia Mare spre Mangalia s-a defectat.

Trenul a rămas la Jibou, în judeţul Sălaj şi mâine la ora 11 ar fi trebuit să ajungă la destinație în Mangalia, ceea ce e puțin probabil având în vedere problemele actuale.

“Suntem în vagonul ăsta la clasa I, vagon de dormit, la temperatură de cel puțin 60 de grade. Din Baia Mare a pornit la 17.50, abia acum a pornit din gara din Jibou, unde am stat vreo 40-50 de minute într-un infern… o căldură… Cod roșu de caniculă și noi stăm într-o cușcă, geamurile închise ermetic, fără perdea, fără aer condiționat.. Un infern!” – a declarat una dintre călătoare, prin intermediul unui filmuleț trimis pe adresa redacției.

Trenul CFR IRN 1942, Baia Mare – Mangalia face în mod normal 17 ore și 16 min până la destinație, fiind una dintre cele mai lungi curse din România.